Ricardo Cadu: "«U» Cluj nu e o echipă de primele cinci locuri"

Ricardo Cadu: "«U» Cluj nu e o echipă de primele cinci locuri"

Ricardo Cadu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei CFR Cluj în derby-ul local, câştigat de "feroviari" cu 3-1. Ieri, lusitanul le-a mai dat o palmă.

CFR Cluj a tranşat în favoarea sa derby-ul oraşului Cluj, învingând-o pe rivala "U", sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1. Mediatizat mai abitir decât Real - Barcelona ori Milan - Inter, CFR - Universitatea nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Conducătorii celor două cluburi s-au făcut din nou de râs, înveninând artificial atmosfera înaintea confruntării. Din pricina preţurilor biletelor, exagerat de mari, stadionul din Gruia a fost golaş. În urma victoriei de sâmbătă, CFR a urcat pe locul doi în clasamentul Ligii I. Rapid joacă astă-seară, pe teren propriu, cu Gaz Metan, iar un eventual succes ar readuce trupa lui Răzvan Lucescu pe locul doi, în coasta liderului Dinamo. Fanii "studenţilor" l-au atacat cu un telefon mobil Cadu, unul dintre cei mai vechi fotbalişti ai fostei campioane, a deschis scorul sâmbătă seară, înscriind cu o lovitură de cap. Căpitanul echipei CFR spune că n-a avut nicio emoţie. Nici atunci când a celebrat în faţa fanilor "şepcilor roşii", iar aceştia au încercat să-l ia la ţintă cu un telefon mobil.

Ricardo Manuel Ferreira Sousa, alias Cadu, a vorbit ieri pentru EVZ despre meci, despre atmosfera din sânul echipei sale, dar şi despre antrenorul Jorge Costa. EVZ: Ricardo, cum a fost meciul cu "U"? Ricardo Cadu: Am făcut o partidă bună. Am reuşit destul de repede să luăm un avantaj clar şi să ne facem jocul mai uşor. A fost un meci foarte bine pregătit de noi. Nu m-am temut nici măcar atunci când au dat gol, în prelungirile primei reprize. "U" nu expediase nici măcar un şut pe poartă până atunci. "Beto, cel mai bun portar pe care l-a avut CFR" Ce ai zis când ai văzut gafa lui Beto? Te-ai temut că rivalii îşi vor reveni după acel moment-şoc? N-am zis nimic pentru că nici măcar n-am văzut faza. Eram cu spatele. Am auzit că a fost gol. Apoi, la vestiar, Beto mi-a povestit ce s-a întâmplat. Cred că a fost un pic relaxat. Dar nu contează o greşeală. Beto e cel mai bun portar pe care l-a avut CFR de când sunt eu aici. Ce s-a întâmplat la meciul cu "U" i se poate întâmpla oricui, dar valoarea lui nu poate fi pusă la îndoială. Cât v-au afectat pe voi declaraţiile oficialilor celor două echipe dinainte de meci şi interminabilele discuţii despre preţurile tichetelor? Ce ziceau băieţii în vestiar? N-au zis nimic pentru că cei mai mulţi nu ştiu limba română. E un avantaj! E CFR mai puternică decât anul trecut? Cu siguranţă. Avem o echipă foarte bună. Dacă luăm post cu post, avem cea mai bună echipă din Liga I. Avem nevoie însă de timp, de răbdare din partea tuturor. În retur vom fi şi mai puternici. Atmosfera în lot e una foarte bună. Cât de mult a contat instalarea antrenorului Jorge Costa în revenirea echipei voastre? Jorge Costa este un antrenor foarte bun. Un om în faţa căruia ai curaj să vorbeşti, să-i spui orice. Acceptă orice părere. Eu cred că o să devină un mare antrenor. Discuţiile acelea despre posibila sa demisie au fost doar zvonuri. Cu cine vă bateţi la titlu?Cu Dinamo şi cu Rapid. "U" e o echipă bună, dar nu e nici măcar de primele cinci. Avem echipe de Liga Campionilor? Ca să ajungem acolo, da. E greu însă să faci faţă în Ligă, acolo unde sunt numai echipe puternice. Uitaţi-vă la Oţelul! Nu putea mai mult. Oţelul a meritat titlul, dar a ajuns întâmplător în postura de campioană. O minune ca asta se întâmplă o dată la 20-30 de ani! 4 goluri a marcat Ricardo Cadu în acest campionat pentru CFR Cluj, cifră cu care îi umileşte pe mulţi atacanţi cu pretenţii din Liga I DORINŢĂ Ar vrea să joace în naţionala României Ricardo Cadu ne-a mărturisit că visează să joace pentru echipa naţională a României. Portughezul are deja cinci ani petrecuţi pe plaiurile mioritice, a învăţat la perfecţie şi limba. "Mi-aş dori să joc pentru România, cum să nu! Dar nu mă pot autopropune. Invitaţia trebuie să vină din altă parte. Am doar 29 de ani, mai am de jucat. Portugalia şi-a permis în ultimii ani să naturalizeze trei jucători: Deco, Liedson şi Pepe. Primul avea 30 de ani, iar al doilea 31. Şi dacă nici Portugalia n-are jucători...", ne-a declarat Cadu. Citiţi şi:

  • Liga I: CFR învinge "U" în derby-ul Clujului

Ne puteți urmări și pe Google News