50 de mirese în colivii, în marşul tăcerii pe Magheru
- Ruxandra Grecu
- 20 noiembrie 2011, 23:24
Tinerele au vrut să atragă atenţia asupra realităţilor dure ale traficului de persoane, dar şi să promoveze lungmetrajul "Dacă bobul nu moare", care tratează acest subiect.
Filmul regizat de Sinişa Dragin spune povestea a doi taţi care se întâlnesc pe Dunăre. Unul dintre ei e un român care-şi caută fiica forţată să se prostitueze în Kosovo, fiică în al cărei destin rochia de mireasă joacă un rol important.
Premiera oficială a filmului are loc în această seară la Cinema Studio, de la ora 19.00.
Din distribuţie fac parte actori precum Mustafa Nadarevic, Dan Condurache, Valentin Teodosiu şi Horaţiu Mălăele.
"Ne mai sensibilizează şi pe noi..."
Marşul tăcerii, în şir indian, al celor 50 de fete de la facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, urmate de mai multe colege ale lor care împărţeau fluturaşi despre film, care s-a petrecut sâmbătă, la prânz, a avut ca scop să atragă atenţia asupra acestui fapt şi e cert că au reuşit: nu aveau cum să treacă neobservate şi fiecare trecător s-a oprit măcar câteva secunde pentru a le privi. Oamenii din autobuze şi autocare aproape îşi lipeau feţele de geamuri pentru a vedea mai bine această procesiune cel puţin ciudată.
Unii au crezut că e o paradă de modă, dar au fost lămuriţi de tinerele cu fluturaşi, un altul, atunci când a aflat care e scopul marşului, a remarcat: "ne mai sensibilizează şi pe noi...", iar câţiva s-au enervat, pentru că miresele îi încetineau în drumul spre destinaţia lor. Vânzătorii din magazinele de pe Magheru ieşeau în uşă pentru a vedea mai bine - mulţi îşi chemau şi prietenii pentru a vedea spectacolul, teoretizând în legătură cu substratul manifestării: "Ăsta e un bob", a spus o doamnă în legătură cu costumaţia fetelor - o bucată de pânză albă, pictată cu gratii negre, ca o colivie, în formă de cupolă, şi un mic voal pe cap, prins cu o bentiţă, care le acoperea chipurile fetelor. "Nu e un bob - e vorba de abuz aici", i-a explicat una dintre tinerele cu fluturaşi. O doamnă care-şi plimba câinele a remarcat că "sunt una mai frumoasă decât cealaltă", în ciuda expresiilor de hotărâre şi tristeţe de pe chipurile studentelor. Iar frumuseţea fetelor nu i-a lăsat rece pe bărbaţii trecători: unii au făcut poze sau chiar au filmat, alţii au fluierat, iar un bărbat la vreo 30 de ani a remarcat că "şi-a găsit viitoarea soţie" printre cele 50 de mirese.
Au păstrat tăcerea până la capăt
Procesiunea mireselor tăcute a pornit sâmbătă la 11.45 la fântâna de la Universitate şi s-a îndreptat, cu paşi mici, către Piaţa Romană, până în faţa cinematografului Studio. Apoi miresele s-au întors la fântână, pe care au înconjurat-o de câteva ori în aceeaşi manieră silenţioasă. Au rămas aşa aproape trei sferturi de oră, până au putut să rupă tăcerea. Dacă încercai să vorbeşti cu ele înainte de final, te refuzau politicos.
Întrebată cum i s-a părut că a ieşit manifestarea lor, "mireasa" Cristina a declarat pentru EVZ: "Mi s-a părut că a ieşit genial, faţă de cum ne aşteptam noi, adică am păstrat oarecum ordinea, am reuşit să trans mitem mesajul, sperăm. Oamenii păreau interesaţi şi acum aşteptăm să vedem cum o să reacţioneze oamenii la premiera filmului, câţi vor veni". Reacţiile trecătorilor i s-au părut normale - în contextul dat. "Cineva ne-a spus că sigur am pierdut un pariu, când ne-au văzut îmbrăcate aşa", a povestit Cristina, în vârstă de 21 de ani. Despre motivul pentru care s-a implicat în marşul tăcerii, ea a spus: "sunt la facultatea de asistenţă socială şi mă implic în astfel de lucruri pentru că sunt probleme sociale recente şi trebuie să încercăm să punem stop pentru a-i face să reacţioneze pe cei din jurul nostru".
"Dacă bobul nu moare" a primit premiul publicului "Hubert Bals Fund" la Festivalul de Film de la Rotterdam (2011) şi în 2010 a fost prezent în competiţia Festivalului de Film de la Tokyo şi în selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cairo. Pelicula a putut fi văzută în premieră în România la TIFF. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/N-9M2bPzCaA" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>