Noul Hyundai Genesis Coupe: 5,9 secunde de la zero la 100 km/h

Noul Hyundai Genesis Coupe: 5,9 secunde de la zero la 100 km/h

UPDATE: Producătorul sud-coreean Hyundai transformă modelul Genesis Coupe într-un rival de temut pentru Audi A5 sau BMW Seria 3 Coupe. Şi nu doar la nivelul imaginii, ci şi printr-o serie de detalii tehnice de luat în seamă.

Hyundai a publicat, astăzi, o serie de imagini noi cu coupe-ul Genesis - cel mai spectaculos model pe care l-a realizat vreodată. O premieră absolută sunt cadrele din habitaclu, care surprind atât arhitectura cu patru locuri a maşinii, cât şi bordul, cu principalele comenzi.

Mai este prezentat şi unul dintre motoarele (alimentate cu benzină), care vor fi oferite de noul Hyundai Genesis Coupe.

Producătorii sud-coreeni arată, cu fiecare model nou lansat, că nu mai pot fi ignoraţi.

Nici de public, nici, mai cu seamă, de adversarii europeni, japonezi sau americani.

O dovadă în acest sens este şi noul Hyundai Genesis Coupe - mai precis, faceliftul consistent operat maşinii de 4,63 metri lungime -, care, de acum, poate concura fără probleme nu doar modele similare "de buget", precum Renault Laguna Coupe, ci chiar game premium, ca Audi A5 sau BMW Seria 3 Coupe.

Dar nu doar imaginea coupe-ului asiatic este proaspătă şi captivantă.

Potrivit primelor informaţii oficiale, disponibile la câteva zile după apariţia fotografiilor pe pagina de Facebook a producătorului, Genesis Coupe cu facelift va beneficia de două motoare pe benzină foarte performante, dar şi de o transmisie automată de ultimă generaţie.

Versiunea de top (capabilă să sprinteze de la zero la 100 km/h în numai 5,9 secunde) va fi echipată cu un V6 nou, de 3.8 litri, care va dezvolta 350 de cai-putere, în loc de 303 CP - cât oferea vechea unitate, cu aceeaşi cilindree.

Al doilea motor alimentat cu benzină va fi un 2.0 turbo (patru cilindri în linie) care livrează 275 CP, cu ajutorul căruia Genesis Coupe poate atinge "suta" - cu start de pe loc - în 7,2 secunde.

Hyundai va oferi standard o cutie de viteze manuală cu 6+1 trepte şi, opţional, transmisia automată cu 8+1 rapoarte, pe care a devzoltat-o în laboratoarele proprii. 

Hyundai Genesis Coupe cu facelift va ajunge în reţeaua de showroomuri a mărcii după 1 ianuarie 2012.

Ne puteți urmări și pe Google News