Pensiile ar putea fi mărite din primăvară

Pensiile ar putea fi mărite din primăvară

Pensiile vor creşte după luna aprilie anul viitor, în funcţie de posibilităţile bugetare. Decizia a fost luată de Coaliţie, la propunerea UDMR.

Dacă vor exista suficiente resurse, pensiile vor fi indexate în aprilie, anul viitor, au decis membrii Coaliţiei astăzi. Propunerea a venit din partea UDMR, reprezentantul minorităţilor naţionale la discuţii, deputatul Varujan Pambuccian precizând că o indexare a pensiilor urma să fie făcută, oricum, dar în iunie. "Ambele propuneri ţin de ipoteza să existe suficient cash. Noi nu suntem în situaţia de a putea tipări bani", a declarat Pambuccian pentru Evz, subliniind că nu este o decizie bătută în cuie, că totul ţine de faptul ca încasările să poată acoperi cheltuielile. "Mai mult decât atât, nu ştiu cum o să arate România după ce va cădea Italia, şi Italia o să cadă", a mai spus Pambuccian, amintind că în Romînia sunt şi bănci şi firme italieneşti.  

Decizia va fi luată după viziat FMI din primăvară "Salariile bugetarilor şi pensiile vor rămâne la nivelul actual, dar după vizita delegaţiei FMI din aprilie-mai 2012 se analizează dacă pensiile se pot majora cu un anumit procent. Dacă se poate aplica Legea pensiilor, se va aplica, în funcţie de posibilităţile bugetare. Şi salariile la fel", au precizat, de asemenea, surse citate de Agerpres. Preşedintele Traian Băsescu a subliniat, din nou, joi, după întâlnirea avută cu membrii delegaţiei FMI, că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi salariile din sectorul bugetar. "Cert este că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi cu salariile. Deci acest lucru este agreat de Guvern, troica (FMI, UE şi Banca Mondială - n.r.), şi am fost si eu informat astăzi, cum am mai fost informat şi la discuţia trecută, că nu acesta este obiectivul, reducerea salariilor", a spus Băsescu.

Sulfina Barbu:"Dacă cifrele economice o vor permite" La rândul său, ministrul muncii, Sulfina Barbu, a declarat că în ceea ce priveşte majorarea salariilor şi indexarea pensiilor va avea loc o discuţie în contextul unei creşteri economice sustenabile în trimestrul II însemnând lunile aprilie, mai, iunie. ''Am discutat şi în coaliţie şi la nivel guvernamental dacă cifrele economice o vor permite creşterea salariilor, indexarea pensiilor, dacă vom avea o creştere economică sustenabilă putem să luăm în calcul acest lucru şi în trimestrul II, însemnând lunile aprilie, mai, iunie. Pentru primul trimestru plecăm cu un deficit de 1,9 la sută fără indexări de salarii şi pensii. Aici lucrurile sunt foarte clare'', a spus Barbu.

  

Ne puteți urmări și pe Google News