Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, a dezvăluit că, în urmă cu mai mulţi ani, a fost aproape de a-l transfera în Ghencea pe goalgheterul lui Maccabi Haifa.
Amasha a fost coşmarul Stelei în urmă cu două săptămâni, la Haifa, acolo unde echipa lui Gigi Becali a contabilizat una dintre cele mai ruşinoase înfrângeri din istorie, 0-5.
Gigi Becali a mărturisit azi că Amasha a fost aproape de un transfer la Steaua.
"L-am văzut într-o înregistrare pe Amasha când a scos o minge cu călcâiul, a dat gol frumos după aceea şi l-am întrebat pe Meme (n.r. - Mihai Stoica) dacă putem să îl luăm.
Dar Meme a zis că nu putem să îl aducem, că e jucător de multe milioane de euro, aşa că am renunţat la idee. Acum câţiva ani aş fi fost dispus să dau şi 5 milioane de euro, acum aş da maximum două milioane de euro. Cred că Meme m-a minţit despre Amasha, a vrut să nu-l iau" a spus Becali la Sport.ro.
Amasha este golgeterul lui Maccabi, cu 10 goluri în campionatul din Israel şi 6 în Europa League.