Nici vorbă de precedent! Jean Claude Trichet: Ştergerea datoriei Greciei, un eveniment unic

Nici vorbă de precedent! Jean Claude Trichet: Ştergerea datoriei Greciei, un eveniment unic

Ştergerea parţială a datoriei Greciei nu ar trebui să fie repetată pentru nicio altă ţară din zona euro, a declarat, astăzi, Jean-Claude Trichet, aflat la finalul mandatului de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), într-un interviu acordat BBC.

Oficialul BCE a explicat că Grecia trebuie văzută ca un caz special: "Este responsabilitatea individuală a statelor să fie pe deplin consecvente cu ce declară, cu alte cuvinte, că Grecia este Grecia, toată lumea recunoaşte că este un caz special. Dar pentru orice altă ţară, semnătura va fi onorată. Este esenţial", transmite Agerpres.

Planul pentru Grecia decis săptămâna trecută de liderii UE prevede ca creditorii privaţi să şteargă 50% din valoarea bondurilor greceşti pe care le deţin. Împreună cu noi împrumuturi şi alte măsuri, datoria Greciei ar urma să revină la 120% din PIB până în 2020, de la nivelul de vârf de 142% din PIB în 2013.

Băncile şi fondurile de investiţii private au acceptat să renunţe voluntar la 50% din creanţele lor asupra datoriei Greciei până în 2020. Începând din ianuarie 2012, băncile vor schimba obligaţiunile elene pe care le deţin cu unele a căror valoare va fi diminuată cu jumătate. Aceasta reprezintă ştergerea a 100 de miliarde de euro din datoria Greciei, în prezent de 350 miliarde de euro.

Nu e umilitor să cumpere chinezii obligaţiuni europene

Trichet a negat că ar fi înjositor pentru ţările din zona euro să determine China să achiziţioneze obligaţiunile lor suverane: "Toţi suntem pe o piaţă globală, totul se împleteşte. Este un mod normal de comportament".

De asemenea, Trichet a afirmat că BCE nu a făcut greşeli în gestionarea crizei datoriilor din zona euro ci mai degrabă erorile au fost din vina guvernelor şi a investitorilor.

Actualul guvernator al Băncii Centrale a Italiei (BOI), Mario Draghi, va fi noul şef al Băncii Centrale Europene, înlocuindu-l pe Jean-Claude Trichet.

În vârstă de 63 de ani, Mario Draghi este profesor în economie, iar în perioada 1991-2001 a fost preşedinte al Trezoreriei Italiei, după care a lucrat la Goldman Sachs, iar din 2006 conduce Banca Centrală a Italiei, restabilind reputaţia instituţiei afectată după ce precedentul guvernator Antonio Fazio a fost nevoit să demisioneze în urma unui scandal.

CITIŢI ŞI:

  • Grecia a fost salvată. VEZI ce crede despre asta Nouriel Roubini, omul care o vedea în faliment
  • Urmările salvării Greciei de la faliment: Ce s-a rezolvat şi cine trage ponoasele?
  • Grecilor le-a fost ştearsă o datorie cât PIB-ul României!
  • China ajută Europa. O cumpără bucată cu bucată

Ne puteți urmări și pe Google News