În această seară, de la ora 20.00, "Poliţiştii cu probleme" vin la Pro Cinema.
Poliţiştii din New York sunt cei care trebuie să asigure siguranţa oamenilor, să cureţe străzile de infractori şi să le transforme într-un loc sigur, să intervină atunci când cetăţenii au probleme. Însă dacă şi oamenii legii dau de bucluc, iar secţia de poliţie se transformă într-un spaţiu populat de personaje excentrice, asta înseamnă că există toate ingredientele unei comedii negre.
Creat de Noah Hawley ("Cititorii de oase"), serialul îi are în rolurile principale pe Amber Tamblyn (nominalizată la Globul de Aur pentru rolul din "Joan din Arcadia") şi pe Jeremy Renner (nominalizat la Oscar pentru rolurile din "Oraşul" şi din "The Hurt Locker").
Poliţişti altfel
Amber Tamblyn interpretează rolul poliţistei Casey Shraeger, care se transferă la departamentul Omucideri pentru a investiga moartea unui poliţist. Pentru că provine dintr-o familie foarte bogată, lucru pe care încearcă să-l ascundă, şeful ei, sergentul Harvey Brown (Terry Kinney), o consideră incoruptibilă.
În scurt timp, Casey descoperă însă că nu este singurul poliţist din departament care are un secret. Secţia Omucideri este un loc în care comportamentul excentric şi corupţia sunt la ele acasă, iar tânăra află că trebuie să lucreze alături de un poliţist peste măsură de ambiţios, unul care are o frică obsesivă de moarte, altul care are un trecut dubios şi, în sfârşit, unul care se luptă cu o boală gravă.
Alături de Jason Walsh (Jeremy Renner), fostul partener al poliţistului asasinat, Casey trebuie să pună cap la cap indiciile care speră că o vor conduce la criminal.
Serialul în zece episoade a fost supranumit un "MASH al zilelor noastre", pentru că-şi îndreaptă atenţia atât asupra aspectelor comice, cât şi a celor dramatice ale lumii politiştilor din New York. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/8I5_kT6MBAY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>