Cauza oficială a decesului: Steve Jobs a murit în urma unui stop respirator
- Ana-Maria Adamoae
- 11 octombrie 2011, 16:28
Co-fondatorul companiei Apple a murit în urma unui stop respirator, produs pe fondul cancerului pancreatic de care suferea de câţiva ani, potrivit certificatului de deces eliberat de autorităţile din Santa Clara, California, potrivit BBC.
Certificatul de deces al lui Steve Jobs a fost eliberat ieri de către Departamentul de Sănătate Publică din Santa Clara, iar la rubrica ocupaţie a fost trecut "antreprenor în domeniul high-tech". Potrivit aceluiaşi document, nu a fost efectuată o autopsie, iar boala de care Steve Jobs suferea de patru ani era "tumoare metastazică neuroendocrină la pancreas". În 2004, Steve Jobs a anunţat public că a fost diagnosticat cu cancer la pancreas, iar cinci ani mai târziu a fost supus unui transplant de ficat. Anul acesta, în ianuarie, Jobs şi-a luat concediu medical, iar în luna august a demisionat din funcţia de CEO al Apple, lăsându-i locul lui Tim Cook. Steve Jobs a murit pe 5 octombrie, la vârsta de 56 de ani, în casa sa din Palo Alto, California, la numai o zi după lansarea oficială a noului telefon iPhone 4S. Tot ieri, compania Apple a anunţat că a primit peste un milion de comenzi pentru noul telefon mobil, depăşind recordul stabilit în 2010 de iPhone 4. CITIŢI ŞI:
- Cum şi-a petrecut Steve Jobs ultimele luni din viaţă
- Drepturile de ecranizare a biografiei lui Steve Jobs, cumpărate de Sony
- Steve Jobs, înmormântat. Ce a făcut Google cu bomba pregătită pentru Apple
- Instinctul lui Steve Jobs: povestea reclamei care a schimbat istoria publicităţii
- EXCLUSIV. "Acasă" la Steve Jobs, pe Fifth Avenue | VIDEO
- 11 lucruri pe care nu le ştiai despre Steve Jobs