Blestemul marelui pot la Loto. Falimentul prostesc al unui câştigător: cum să spargi 1,3 milioane de dolari pe nimicuri

Blestemul marelui pot la Loto. Falimentul prostesc al unui câştigător: cum să spargi 1,3 milioane de dolari pe nimicuri

La numai 17 ani, Dănuţ Amariei a câştigat o avere la Loto. Cu fraţii şi părinţii săi au risipit toţi banii în câţiva ani: afaceri falimentare, maşini, distracţii.

De câte ori nu v-aţi gândit, când Loteria Română anunţa că la jocul 6 din 49 s-a strâns un pot mare, ce aţi face cu banii dacă aţi fi norocosul câştigător? Probabil că i-aţi numărat în gând, aşa cum unii numără oile ca să adoarmă. Sau poate i-aţi împărţit, în ajutoare pentru neamuri, în maşini, apartamente, vile sau excursii în străinătate. V-aţi gândit, poate, şi ce dobândă aţi încasa dacă i-aţi pune la bancă. Nu ştim cât s-a gândit la toate astea Dănuţ Amariei, un tânăr din judeţul Suceava. Cert e că în 2003, Dănuţ, pe atunci un adolescent de 17 ani, a dat lovitura vieţii: a câştigat la loto 1,3 milioane de dolari. Iar lumea toată i s-a aşternut la picioare. La 8 ani distanţă, Dănuţ Amariei trăieşte o dramă cumplită: a pierdut toţi banii, familia i s-a destrămat, iar neamurile îl reneagă. "Blestemul banilor", spun sătenii. Dănuţ e supărat pe viaţă E miezul unei zile însorite de octombrie, iar în curtea casei bătrâneşti, sub un măr, stă parcat un Audi A6 negru. Maşina e clar trecută de prima tinereţe. Ar costa, probabil, vreo 4-5.000 de euro. La volan stă un tinerel care mângâie volanul şi priveşte în gol. E Dănuţ Amariei, cel care acum 8 ani umflase marele pot de la Loterie. "Cum dracu m-aţi găsit?", a fost prima sa reacţie. Se afla la bunica paternă, în comuna Baia. Dănuţ e supărat pe toată lumea, poate şi pe el, dar nu o recunoaşte. "Nu mai dau niciun interviu. Au scris că, de sărac ce aş fi, mi-aş fi vândut până şi câinele, un Rottweiler. E o prostie, mi l-au furat". Atât a avut puterea să nege din istoria răsunătoare a falimentului prin care trece familia sa. Nu are niciun chef să se facă de râs în faţa întregii ţări povestind cum a reuşit el imposibilul: să toace 1,3 milioane de dolari în câţiva ani. "Au avut maşini, scutere, apartamente" Povestea familiei Amariei e fabuloasă, iar neamurile lui Dănuţ din partea mamei, care la împărţirea banilor au rămas cu buza umflată, sunt dispuse să istorisească. "Au avut maşini, scutere, apartamente în Fălticeni. Pe multe le-au pierdut", a spus Paraschiva Cosmovici, bunica maternă a lui Dănuţ, ce locuieşte în Bogdăneşti, la câţiva kilometri de Baia. Totuşi, cum s-au putut evapora 1,3 milioane de dolari, adică 43 miliarde de lei vechi la vremea aceea? Dinu Cosmovici, unchiul lui Dănuţ, are câteva explicaţii. "Băiatul mai are 4 fraţi. Le-a luat acestora garsoniere în Fălticeni. Şi-au luat maşini. Le schimbau ca pe şosete", a afirmat Cosmovici. Fraţilor le-ar fi dat câte 3 miliarde lei vechi de căciulă. Adică, în total 12 miliarde. Din 42, rămăsese aşadar doar cu 30 miliarde lei vechi. Dar mare parte din bani s-a dus pe Apa Sâmbetei, pe investiţii făcute fără cap. "Tatăl lui Dănuţ a plecat la Timişoara, iar acolo, într-o comună de lângă oraş, a cumpărat o fermă de păsări. A dat însă faliment. Apoi şi-a cumpărat şi TIR-uri, ca să facă o firmă de transport. Dar şi asta a dat faliment. Acum am înţeles că la Timişoara nu mai are decât nişte teren pe care se chinuie să-l vândă. L-a pus în vânzare, dar nu prea are oferte. Şi oricum, cu criza asta, nu cred că mai scoate banii pe care i-a investit", a explicat Dinu Cosmovici. În fermă (plus câteva hectare de teren) şi firma de transporturi s-au dus vreo 10-15 miliarde vechi. Răsunau uliţele de chefuri În timp ce tatăl său se lansase în afaceri, Dănuţ Amariei toca banii, fără noimă. Imediat după majorat şi-a luat permisul şi a început să birjărească maşinile. BMW, Audi, Mercedes au fost mărcile de maşini care i-au trecut prin parcare. A cumpărat şase maşini, dar nu noi, ci la 15.000-20.000 de dolari bucata, însemnând dintr-un foc alţi 120.000 de dolari, adică alte 4 miliarde. Euforia câştigului nu-l părăsise. Făcea chefuri de răsunau uliţele satului. "Bea numai tărie de lux", a spus unchiul băiatului. Dănuţ Amariei a făcut şi-un accident rutier. A rămas fără permis. Nimic însă nu l-a oprit. Părinţii au divorţat Tot în Baia, familia şi-a cumpărat o altă gospodărie, la câteva străzi distanţă de locuinţa bunicii paterne. Dar lucrurile nu mai mergeau deloc bine în familia lor. Falimentul afacerilor din Timişoara a înrăutăţit relaţia dintre părinţii câştigătorului. Luaseră şi patima băuturii. "Ileana, mama lui Dănuţ, s-a despărţit de bărbat şi dusă a fost. Acum trăieşte cu unul în Borosoaia, o localitate din judeţul Iaşi", a afirmat Paraschiva Cosmovici, bunica maternă. Praful s-a ales şi de casa cumpărată de familie în Baia. Părinţii lui Dănuţ au divorţat, iar casa au vândut-o şi au împărţit bruma de bani. Au mai avut şi două apartamente. Adică, pe cele două apartamente şi pe casă a mai cheltuit vreo 3 miliarde lei vechi. Ulterior, şi pe acestea le-au vândut şi au tocat banii.

300 de dolari pe zi a cheltuit Dănuţ Amariei, 365 de zile pe an, până a pierdut toţi banii Fosta locuinţă. Părinţii îşi luaseră această casă. Au vândut-o au împărţit banii şi i-au tocat Foto: Iulian Mofteescu

DEZINTEGRARE

Vecinii: "Blestemul banului a căzut asupra lor"

Rudele de pe mamă nu l-au mai văzut de un an pe Dănuţ Amariei. Dar nici nu prea îi duc dorul. Dănuţ nu le-a dat niciun sfanţ din uriaşul câştig. "Când venea pe aici, le aducea fetelor mele câte o ciocolată. O dată sau de două ori parcă le-a dat şi câte 10 lei", a susţinut mătuşa câştigătorului. Bunica Paraschiva (foto) e şi ea necăjită. Se chinuie cu o pensie de câteva sute de lei şi trăieşte în aceeaşi căsuţă modestă: "De noi nu prea a fost apropiat. Dacă mi-ar fi dat, nu aş fi făcut şi eu o casă ca lumea?". Despre alte acte de caritate nici nu poate fi vorba. Mătuşa îşi aminteşte, vag, că familia ar fi dat bisericii din comuna Baia nişte bani cu care preotul să cumpere un clopot nou.

Familia s-a destrămat Povestea s-a terminat la fel de brusc cum a început. Banii s-au volatilizat, iar familia s-a împrăştiat în şapte zări. Aşadar, din cei 42 miliarde lei vechi, 12 s-au dus la fraţi, 10-15 miliarde pierdute în afaceri (ferma de păsări şi firma de tiruri), alte vreo 4 miliarde s-au topit în maşini, încă 3 miliarde lei pe două apartamente şi-o casă în Baia, toate vândute ulterior. Ar mai fi rămas aşadar 8 miliarde lei sparte în 8 ani. Un miliard pe an. Asta e povestea banilor. Singurii câştigaţi par a fi fraţii lui Dănuţ care au rămas cu apartamentele şi au reuşit să-şi întemeieze familii. Dănuţ Amariei face naveta între Fălticeni şi Baia, la bunica. Tatăl său are o dubiţă cu care transportă materiale de construcţie de colo-colo, iar mama şi-a găsit un alt bărbat şi s-a mutat într-o comună din judeţul Iaşi. "Blestemul banului a căzut asupra lor", a sintetizat scurt povestea, un vecin din sat. "Nu mai au nimic. S-a ales praful şi n-au reuşit să facă nimic nici pentru ei şi nici pentru comună. Au făcut o singură donaţie, vreo 22 de metri cubi de BCA pentru o şcoală din comună." Mihai Cârlan, primarul comunei Baia

EXPLICAŢIA PSIHOLOGULUI

I-au pierdut pentru că n-au fost bani munciţi

Psihologii susţin că familia Amariei a trecut printr-un şoc emoţional extrem atunci când au câştigat. "N-au fost pregătiţi pentru asta şi au încercat să evadeze în alt spaţiu decât în cel în care erau obişnuiţi să trăiască. Lejeritatea în a-i cheltui poate fi pusă pe seama faptului că banii au venit peste noapte şi nu au fost agonisiţi prin muncă, pe parcursul mai multor ani", a declarat Cristian Grigore, psiholog în cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola Iaşi. Numai din dobânzi ar fi avut 5.500 de dolari/lună Cursul de schimb mediu în 2003, anul câştigului, a fost de 33.200 lei vechi pentru un dolar. Adică, în lei, câştigul a fost de 43 miliarde. Suma este impresionantă dacă ţinem cont de faptul că o locuinţă de două camere nu depăşea atunci 25.000 de dolari. Dănuţ Amariei şi-ar fi putut cumpăra 52 de apartamente a câte două camere. Dacă ar fi depus la bancă toţi cei 1,3 milioane de dolari, la o dobândă de 5%, ar fi avut un venit anual de 65.000 de dolari. Alţii care au pierdut tot ce-au avut Cazul familiei Amariei nu e singular în România. Uşor au venit, la fel de uşor au plecat banii şi în cazul altor câştigători la Loterie. Astfel, primul mare câştigător de după 1989 a fost un mecanic auto. Acesta a luat, în 1995, aproximativ 600.000 de dolari. A băgat banii în afaceri care au falimentat rând pe rând. O parte din câştig s-a dus şi pe jocurile de noroc. Un alt câştigător, din 1998, a câştigat vreo 500 milioane lei vechi. Siderurgist, omul şi-a luat o casă, o maşină şi a deschis o afacere. A falimentat, copiii i-au plecat în străinătate, iar nevasta a paralizat.

EXEMPLE POZITIVE

Poveşti cu happy end

În vara anului 2008, Mihai Cazacu din Târgu Frumos (judeţul Iaşi) a dat, la rându-i, lovitura la loto. A câştigat peste 3,8 milioane de euro. Cu o parte din banii câştigaţi şi-a făcut o casă, şi-a cumpărat un Audi Q7, a investit în firma de construcţii pe care o avea deja şi le-a dat câteva miliarde de lei vechi şi fraţilor săi. Totodată a făcut câteva vacanţe în străinătate, însă nimic extravagant. În august 2007, un poliţist comunitar la acea vreme în Călăraşi, Cristian Constantin, a ridicat de la loterie un premiu de 7,8 milioane de euro net. Cu o parte din câştig şi-a făcut o echipă de fotbal, a investit în imobiliare şi-a cumpărat maşini şi chiar o discotecă. CITIŢI ŞI:

  • Milionarul de la loto, ţepuit cu 600.000 de lei

Ne puteți urmări și pe Google News