PDL se reuneşte la Vila Lac. Cel mai probabil fără Traian Băsescu
- Laura Ciobanu
- 2 octombrie 2011, 17:19
Conducerea PDL se întruneşte la Vila Lac, de la ora 17.00, pentru o discuţie "informală" cu liderii organizaţiilor judeţene ale partidului. Deşi unii democrat-liberali se aşteptau ca la reuniune să participe şi peşedintele Traian Băsescu, în acest moment informaţiile care circulă prin partid spun că şeful statului, cel mai probabil, nu va veni.
Dacă preşedintele va lipsi, şansele ca la această reuniune să se discute despre remanierea guvernamentală scad dramatic, mai ales în contextul în care miniştrii aflaţi pe lista de posibili remaniaţi au făcut o campanie intensă pe lângă liderii de filiale, promiţând fonduri ca să-şi păstreze fotoliile. Mai mult, deşi în partid se fac presiuni încă de la începutul lunii pentru o împrospătare a echipei guvernamentale, premierul Emil Boc este reticent, temându-se ca nu cumva noul cabinet să fie trântit în Parlament de reprezentanţii filialelor ai căror miniştri au fost remaniaţi. Ca urmare, pe lista de subiecte ar mai rămâne constituirea Mişcării Populare, eventual comasarea alegerilor şi modificarea legii electorale.