Ţărăniştii, disponibili şi pe stânga, şi pe dreapta

Ţărăniştii, disponibili şi pe stânga, şi pe dreapta

Ţărăniştii sunt deschişi unor negocieri şi cu Mişcarea Populară şi cu USL, a anunţat sâmbătă Victor Ciorbea, aflat la Alba Iulia

"Suntem deschişi unor negocieri, unor discuţii preliminare şi apoi negocieri şi cu ceea ce se vrea să fie Mişcarea Populară, dar am spus foarte clar că, dacă în ea se vor introduce nuanţe de genul PRM sau altele similare, atunci nu avem ce discuta. După cum suntem deschişi şi spre USL şi am avut şi avem contacte şi cu USL-ul, mai ales în cadrul USL cu PNL-ul, care a fost un partener tradiţional şi în lupta anticomunistă, dar şi după decembrie 1989, în cadrul convenţiei la guvernare", a declarat liderul ţărănist, conform Agerpres.

Ciorbea s-a arătat "surprins un pic" de reacţia lui Crin Antonescu, care a spus că, în situaţia în care PNŢCD ezită între USL şi PD, poate "să meargă la Băsescu". "Asta e interpretarea dânsului, îl înţeleg, însă nu putem să luăm o decizie fără să purtăm nişte discuţii preliminare şi să avem nişte negocieri, iar decizia va fi luată fie într-un Comitet Naţional foarte lărgit sau chiar în cadrul unui congres extraordinar consacrat unui asemenea eveniment. Trebuie să cunoaştem exact situaţia, să vedem ce deschidere există şi dintr-o parte şi din alta", a precizat Victor Ciorbea. Şi cu slănina-n pod, şi cu sufletul în PPE

Curtaţi de liberali, ţărăniştii sunt, totodată, luaţi în calcul pentru a adera la Mişcarea Populară care ar urma să se coalguleze în jurul PDL. Liderul ţărănist a admis că există îndemnuri din partea Partidului Popular European ca PNŢCD să o ia în această direcţie. "Există şi familia politică din care facem parte şi care, evident, şi-ar dori o anumită înţelegere sau cel puţin un noncombat între partidele componente într-o anumită ţară. Dacă nu vom face parte dintr-o anumită alianţă şi-ar dori cel puţin să nu ne luptăm pe viaţă şi pe moarte", a adăugat acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News