Numai maşinile care încurcă circulaţia ar putea fi ridicate

Numai maşinile care încurcă circulaţia ar putea fi ridicate

Autovehiculele care încurcă circulaţia sau blochează accesul în institiuţiile publice ar putea fi ridicate de vânătorii de maşini. Şoferii care parchează neregulementar vor fi doar amendaţi.

Acestea sunt prevedereile unui proiect de lege iniţiat de 14 senatori şi deputaţi. Dacă iniţiativa parlamentară va fi votată, "ridicarea şi depozitarea maşinilor reprezintă o măsură excepţională, luată în cazul autovehiculelor parcate într-o asemenea manieră încât să constituie un obstacol pentru circulaţie, să optureze traficul rutier sau accesul în instituţiile publice", potrivit iniţiativei legislative. Maşinile, din orice oraş sau comună, ar urma să fie ridicate între orele 08.00-20.00, iar proprietarii le vor putea recupera în acelaşi interval orar. Cei care îşi vor lăsa maşina mai mult de şase luni în depozitele vânătorilor de maşini se vor trezi acasă cu o somaţie prin care sunt anunţaţi că autoturismul va fi scos la vânzare. Şi dacă o maşină este parcată într-un spaţiu public amenajat mai mult de şapte zile, fără să fie mişcată, se va considera că spaţiul este ocupat abuziv şi autivehiculul va fi ridicat. Cât va costa recuperarea maşinii "Pentru recuperearea unei maşini cu o masă de sub 2.500 de kilograme, proprietarul va plăti cinci puncte amendă, pentru vehiculele cu masa de până la 4.000 de kilograme se va plăti şapte puncte amendă, iar pentru maşinile de mare tonaj  proprietarii vor achita o amendă egală cu contravaloarea a 10 puncte. Ziua de depozitare se va plăti cu câte 3,4, respectiv 5 puncte amendă", se specifică în proiectul de lege. Un punct amendă este echivalentul a 67 de lei, potrivit legii, astfel că taxa de ridicare a unui autoturism va fi de 335 de lei, iar ziua de depozitare va costa 201 lei.

Ne puteți urmări și pe Google News