PC nu se dă plecat din USL. Antonescu le-a transmis conservatorilor care le e locul
- Laura Ciobanu
- 28 septembrie 2011, 17:01
Conservatorii au venit la şedinţa Biroului Politic cu concluziile deja trase şi chiar puse pe hârtie. Ceea ce la începutul şedinţei era un comunicat de presă a devenit, până la final, un proiect de rezoluţie. Concluzia? PC rămâne în USL dar cere un mecanism de sancţionare pentru atacurile între partidele membre.
În lipsa lui Dan Voiculescu, dar beneficiind de scurta prezenţă a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, conducerea PC şi liderii organizaţiilor judeţene s-au adunat de dimineaţă să decidă care le este viitorul. Cum concluziile le fuseseră date pe hârtie încă de la început, conservatorii n-au făcut cine ştie ce mister în jurul lor. "Astăzi nu va fi un vot cu privire la ieşirea din USL sau rămânerea în această formaţiune politică, la care noi cred că am contribuit mai mult decât alţii care se dau mari apărători ai ei. Tensiunile care au fost în ultimul timp au fost artificiale, generate din interiorul Uniunii, dar mai ales din afara acesteia", explica liderul PC, Dan Constantin, în debutul şedinţei. Antonescu către PC: Pretenţii în conformitate cu dimensiunile Invitat la şedinţă, conform lui Constantin, pentru a spulbera odată pentru totdeauna orice speculaţii cu privire la anumite tensiuni între PC şi partenerii de alianţă, Crin Antonescu a reuşit orice, mai puţin asta. Din declaraţiile făcute de Antonescu după ieşirea de la lucrări, rezultă că mesajul pe care l-a transmis a fost un apel la unitate dar, în acelaşi timp, şi o trasare exactă a locului PC în cadrul USL. "Am putut transmite colegilor noştri un mesaj necesar în aceste zile. Unitatea acestei construcţii politice pe care împreună am făcut-o e elementul cheie în bătălia politică ce urmează. Trebuie să înţelegem că odată intraţi în această construcţie politică orgoliile politice trec pe planul doi în faţa interesului general", a declarat liderul PNL. Odată bifat mesajul de unitate, preşedintele PNL a trecut la chestiunile serioase: "Am spus foarte clar că realitatea politică înseamnă că există partide mari şi partide mici, că fiecare dintre aceste partide e necesar în construcţia noastră (...) dar că un partid poate creşte cu adevărat nu cu prilejul unor negocieri, nu doar din declaraţii, ci doar în momentul în care reuşeeşte să aibă acces la guvernare şi reuşeşte să guverneze în interesul cetăţenilor", a continuat Antonescu. El i-a asigurat pe conservatori că nu au de ce să-şi facă griji în această privinţă, întrucât conservatorii "au totul garantat prin protocol, acces la guvernare cu locuri în cabinet". Cât despre consultarea PC la luarea anumitor decizii, cum a fost cazul cu susţinerea candidaturii lui Sorin Oprescu, mesajul lui Antonescu este că "la nivelul de vârf, USL este reprezentată de doi co-preşedinţi, iar Alianţa de Centru-Dreapta este reprezentată la acest nivel de către preşedintele PNL; le-am garantat că va ţine cont şi de interesele PC". Antonescu a negat că, la şedinţa de luni a USL, l-ar fi acuzat pe Voiculescu de şantaj sau de "cârdăşie" cu Băsescu. El admite că ar fi spus doar "că cine nu înţelege că atuul cel mai important al acestei construcţii politice este unitatea face, fără să vrea, evident, jocul lui Traian Băsescu". PC vrea candidaturi comune în cazul comasării alegerilor
Conform proiectului de rezoluţie adoptat de conservatori, PC va propune partenerilor din USL, crearea unui secretariat tehnic care să centralizeze şi să organizeze acţiunile politice majore ale alianţei. În paralel, pentru a preveni pe viitor incidentele precum cel generat de Relu Febechiu, conservatorii vor să propună instituirea unor sancţiuni pentru atacurile între partidele membre USL. În ceea ce priveşte participarea la alegerile locale, conservatorii sunt deciţi să meargă pe candidaturi separate la comune şi oraşe, cu excepţia cazurilor unde liderii de filiale locale ale partidelor membre USL vor conveni să susţină un singur candidat. Lucrurile se vor schimba însă dacă se vor comasa alegerile, caz în care, spune Daniel Constantin, PC nu va mai insista pe ideea candidaturilor separate, fiind dispus să evalueze varianta unor candidaturi comune din partea USL. CITIŢI ŞI: PC, cu botul pe labe. Rău cu PSD şi PNL, dar mai rău fără
Antonescu către PC: "Să nu facem jocurile lui Băsescu". Ca reacţie, Voiculescu s-a ridicat şi a plecat fără să spună "Bună ziua!"