Antonescu către PC: "Să nu facem jocurile lui Băsescu". Ca reacţie, Voiculescu s-a ridicat şi a plecat fără să spună "Bună ziua!"

Antonescu către PC: "Să nu facem jocurile lui Băsescu". Ca reacţie, Voiculescu s-a ridicat şi a plecat fără să spună "Bună ziua!"

Sunteţi un partid prea mic ca să emiteţi atâtea pretenţii fără fundament. Terminaţi cu cererile care nu fac decât să provoace tensiuni în USL şi să ajute PDL şi pe preşedintele Băsescu. Acesta este mesajul pe care copreşedinţii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta l-au comunicat conservatorilor Dan Constantin şi Dan Voiculescu în cadrul unei şedinţe tensionate, în care liderii PC veniseră să ceară socoteală vicepreşedintelui liberal Relu Fenechiu pentru anunţarea scoaterii PC din alianţă. Conform unor surse participante la discuţii, conservatorii au fost cei trataţi de sus şi puşi la zid, pentru modul în care au încercat să pună beţe în roate candidaturii lui Sorin Oprescu la primăria Capitalei şi pentru încăpăţănarea de a susţine o candidatură separată pentru primăria Iaşiului.

UPDATE. Conservatorii susţin că nu au existat niciun fel de tensiuni în şedinţa de azi dimineaţă a USL. Liderii PC le-au ţinut isonul preşdinţilor PSD şi PNL, care la finalul discuţiilor au negat că ar fi existat elemente care să ducă la ruperea USL. "În cadrul tuturor dezbaterilor din USL, inclusiv de astăzi, conservatorii au respectat toate înţelegerile asumate anterior, fără a solicita nicio modificare şi niciun privilegiu. Informaţiilei vehiculate astăzi pe «surse» privind tensiunile în USL fac parte din strategia puterii de a decredibiliza Opoziţia", se arată într-un comunicat transmis de PC. "Pentru noi USL este în continuare un proiect important şi nu avem decât ideea de a-l consolida. Dacă altcineva îşi doreşte altceva ..., noi ne menţinem în litera şi spiritul Regulamentului", a declarat pentru Evz, vicepreşedintele PC, Bogdan Ciucă. Mai mult, acesta a precizat că şedinţa Biroului Permanent Naţional al PC stabilită pentru miercuri fusese programată de săptămâna trecută, preşedinţii de organizaţii fiind chemaţi să discute despre alegeri. Ciucă a infirmat că Antonescu i-ar fi reproşat lui Dan Voiculescu faptul că aceste tensiuni ar crea un handicap pentru USL în exterior, în speţă i-ar face jocurile lui Băsescu.  Senatorul Dan Voiculescu, preşedintele fondator al Partidului Conservator, a venit la şedinţa USL însoţit de liderul conservatorilor, Daniel Constantin, ambii pregătiţi să ceară socoteală pentru comportamentul vicepreşedintelui liberal, Relu Fenechiu. După ce anunţase la finele săptămânii trecute că va propune scoaterea PC din USL, Fenechiu dădea, în această dimineaţă, partidul lui Voiculescu ca şi ieşit  din alianţă. De altfel, Fenechiu a fost şi el prezent la şedinţă, iar week-endul care a trecut nu pare să-i fi schimbat sentimentele faţă de conservatori.

"PC nu trebuie să plece. Pleacă", a declarat liberalul înainte să intre la discuţii. În public, co-preşedinţii Uniunii, Victor Ponta şi Crin Antonescu, s-au dovedit mai împăciuitori.  Victor Ponta a negat că ar exista tensiuni în interiorul Uniunii, iar Crin Antonescu a spus că nu comentează "opera" lui Fenechiu. Totuşi, reprezentanţii PC au  fost cei care au părăsit şedinţa înainte de finalul acesteia, trântind uşa, şi nu au fost prezenţi la declaraţiile de presă făcute de co-preşedinţii Antonescu şi Ponta.

Voiculescu, pus la zid de Ponta şi Antonescu: Să terminăm cu tensiunile care nu ajută decât PDL şi pe Băsescu

Surse din interiorul USL declară că, într-adevăr, principala problemă au fost declaraţiile lui Fenechiu. Cei doi lideri conservatori i-au cerut socoteală în primul rând lui Antonescu pentru declaraţiile vicelui liberal şi au solicitat ca acesta să fie sancţionat, spunând că atacurile la adresa PC dăunează şi solidităţii USL. Voiculescu şi Constantin au mai cerut garanţii că, acolo unde candidaţii PC sunt susţinuţi de Uniune la primării şi consilii judeţene, liberalii şi pesediştii locali nu le vor pune beţe în roate.  Ponta şi Antonescu le-au atras atenţia că problemele în teritoriu au fost generate tocmai de comportamentul PC, dând ca exemplu Iaşiul, unde conservatorii au venit cu un candidat separat de cel al USL pentru primărie, în persoana lui Ciuhodaru, dar şi Bucureştiul, unde PC l-a susţinut pe  Cristian Poppescu Piedone.

Conform surselor citate, cei doi copreşedinţi ai USL i-au tratat de sus pe reprezentanţii PC, mesajul fiind că acesta este un partid prea mic pentru a răsturna deciziile deja luate. Ei le-au reproşat celor doi conservatori şi felul în care PC a făcut opinie separată pe problema Oprescu. La un moment dat, Antonescu, pe un ton oarecum împăciuitor, i-a sugerat lui Voiculescu să nu mai insiste şi să genereze noi surse de tensiune în cadrul USL, deoarece aceste probleme nu fac decât să ajute PDL şi pe Traian Băsescu şi, în niciun caz,  soliditatea USL. Lui Voiculescu şi Constatin li s-a reamintit că protocolul USL prevede că la nivelul Bucureştiului candidaturile  pentru locale sunt decise numai de liderii PSD şi PNL, co-preşedinţi ai acestei alianţe. Supăraţi, Voiculescu şi Constantin s-au ridicat de la masă fără să zică măcar "bună ziua". Conservatorii şi-au convocat pentru miercuri Biroul Permanent şi tot atunci va avea loc şi o nouă şedinţă a conducerii USL.

Antonescu: "Unde e viaţă este şi tensiune"

Deocamdată, părţile beligerante au încercat să ţină scandalul sub capac. Daniel Constantin a explicat plecarea precipitată a conservatorilor din şedinţă prin faptul că... au avut alte treburi la partid. În lipsa conservatorilor, Crin Antonescu a dat asigurări că USL este o construcţie solidă. "Această construcţie politică merge mai departe. (...) Speranţa pe care actuala putere o nutreşte, că USL s-ar putea rupe, nu are niciun fel de temei şi în vreme cde una dintre fiicele dlui Băsescu, diferite doamne de fier, de albe-ca-zăpada încearcă să construiască himere, alternativa la putere, USL, îşi vede de drum", a declarat liderul PNL.

Alianţă cu năbădăi

Relaţia dintre conservatori şi partenerii lor de alianţă a fost tensionată în ultimele două săptămâni. Pe 15 septembrie, preşedintele PSD, Victor Ponta, exasperat de pretenţiile PC legate de candidaturile Uniunii la alegerile locale, le recomanda conservatorilor să candideze singuri la primării şi consilii şi să revină după aceea în cadrul USL. Săptămâna trecută a adus noi probleme pentru PC, în contextul în care Ponta şi Antonescu au anunţat că îl vor susţine la Primăria Capitalei pe Sorin Oprescu, iar conservatorii s-au plâns că nu au fost consultaţi şi au încercat să-l propulseze pe Cristian Popescu "Piedone", edilul sectorului 4, în cursa pentru Bucureşti.

Tocmai când conservatorii reveniseră la sentimente mai bune şi anunţaseră că probabil în vor susţine şi ei pe Oprescu, a venit declaraţia lui Fenechiu, care a declarat că va propune scoaterea PC din USL nu numai la locale, ci şi la parlamentare, ceea ce i-ar lăsa pe conservatori pe dinafara vieţii parlamentare.

CITIŢI ŞI:

  • Mitrea: "Nu toţi din PSD sau PNL spun că este bine să-l susţinem pe Oprescu"
  • CRONICA TV. Ponta s-a întors la Voiculescu, spăşit. Şi Crin?
  • Partidul lui Voiculescu, pe punctul de a-şi pierde "abonamentul" la Parlament
  • Conservatorii lui Voiculescu îl susţin pe Oprescu

Ne puteți urmări și pe Google News