SCANDALUL BANILOR EUROPENI. "Dâmboviţa este în topul hărniciei"

SCANDALUL BANILOR EUROPENI. "Dâmboviţa este în topul hărniciei"

Preşedintele CJ Dâmboviţa spune că nu i s-au imputat nereguli pe fondurile europene.

Într-un scurt interviu acordat EVZ, Florin Popescu, preşedintele Consiliului judeţean Dâmboviţa, vorbeşte despre modul în care s-au cheltuit banii de la Bruxelles.

Domnule Florin Popescu, în legătură cu informaţiile apărute în articolul "Topul judeţelor care vor fi obligate să dea banii de la UE înapoi", în care este nominalizat şi judeţul Dâmboviţa, ne puteţi spune dacă dumneavoastră aţi văzut raportul? Florin Popescu: Am citit articolul şi acolo se face referire doar la o listă cu corecţii financiare, menţionată de secretarul de stat în MDRT, Răzvan Murgeanu, şi nu la un raport. Deci nu am văzut acest raport. Tot ce vă pot spune cu siguranţă este că în acest moment Consiliul Judeţean Dâmboviţa nu a primit nicio înştiinţare oficială referitoare la eventuale nereguli.

Documentul face referire la nereguli în organizarea licitaţiilor din proiectul de reabilitare a drumului judeţean 101G, derulat în parteneriat cu Prahova. Cum au fost împărţite atribuţiile în acest parteneriat? Noi am încheiat un acord de parteneriat cu judeţul Prahova pentru reabilitarea prin fonduri europene a acestui drum. Nu este nici primul şi, sperăm, nici ultimul parteneriat pe care îl avem cu Prahova pentru realizarea unor obiective de interes public.

Referitor la atribuţii, în linii mari, printre responsabilităţile liderului de proiect, care este CJ Prahova, au intrat: pregătirea proiectului, managementul general al proiectului, inclusiv elaborarea documentaţiei pentru licitaţia de lucrări, licitarea lucrărilor de construcţie, a dirigenţiei de şantier şi a verificării tehnice a proiectului.

Care a fost rolul CJ Dâmboviţa? Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în calitate de partener în cadrul proiectului, i-au revenit atribuţii constând în realizarea de studii pregătitoare, asigurarea fondurilor pentru cofinanţarea locală şi pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile. Noi am venit în acest proiect doar cu 16,4%, Prahova având contribuţia substanţială, de 83,6%. Inclusiv semnarea contractului de finanţare s-a făcut la Prahova, liderul de proiect semnând şi cererea de finanţare.

Mai precizez că Dâmboviţa a mai derulat un proiect finanţat pe Axa 2, pentru reabilitarea Drumului Sudului şi, subliniez, în urma verificărilor nu au fost constatate probleme.

Derulăm şi alte proiecte pe fonduri europene, printre care restaurarea Ansamblului Brâncovenesc de la Potlogi, care, odată concretizat, va atrage numeroşi turişti români şi străini, reabilitarea şi modernizarea Spitalului Judeţean, modernizarea drumului de centură al Municipiului Târgovişte şi proiectul de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa, un proiect mare, ce depăşeşte 140 de milioane de euro.

Deci suntem fruntaşi, dar nu în topul pomenit de ziarul dumneavoastră, ci într-un top al hărniciei. Suntem pe primul loc în ţară la accesări de fonduri pe Programul Operaţional Regional. Am ajuns la o valoare totală a proiectelor europene ce se apropie vertiginos de 500 de milioane de euro. Citiţi şi:

  • SCANDALUL BANILOR EUROPENI: Pe moşia lui Dragnea, UE şi-a pus mâinile-n cap
  • Mafia locală ne costă aproape un miliard de euro
  • Cum se pierd în România fondurile europene. Studiu de caz: 10 milioane de euro risipiţi la Iaşi

Ne puteți urmări și pe Google News