Bicicletele made in România se vând bine în afară. PLUS Ce biciclete preferă românii

Bicicletele made in România se vând bine în afară. PLUS Ce biciclete preferă românii

Bicicletele produse de compania românească Eurosport DHS se vând bine în străinătate, dar şi în ţară, vânzările din prima jumătate a anului 2011 crescând cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit reprezentanţilor producătorului.

Cifra de afaceri înregistrată de Eurosport DHS, în primul semestru al acestui an, o cifră de afaceri de aproximativ 60 de milioane de lei, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat, la Deva, directorul de vânzări al companiei, Lucian Contraş, cu prilejul deschiderii celei de-a patra ediţii a manifestării Bike Fest.

"Avem o creştere pe piaţa din România, ceea ce este foarte bine, dar, mai ales, ne-am bucurat de succes la export. În domeniul bicicletelor criza nu se vede pentru că oamenii încearcă să folosească un mijloc de transport alternativ, ecologic şi mai ieftin. Cred că avem de-a face cu o reorientare a oamenilor spre acest gen de deplasare", a spus Lucian Contraş, citat de Agerpres.

Ce biciclete preferă românii

Potrivit acestuia, românii sunt fideli bicicletelor de tipul "mountain bike", prevăzute, de regulă, cu suspensii pe ambele roţi.

În schimb, în Europa au succes modelele city-bike, destinate deplasărilor în oraş. Acest trend începe să prindă însă şi în România, unde cumpărătorii de biciclete din oraşe încep să se orienteze spre bicicletele adaptate mediului urban.

Cu ocazia Bike Fest, vor fi prezentate şi noutăţile pregătite pentru anul 2012. Printre acestea se numără şi o tricicletă destinată oamenilor care merg la cumpărături, model apreciat de comercianţi încă din prima zi. O altă noutate se referă la bicicletele destinate doamnelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, pentru care au fost realizate modele în pas cu tendinţele actuale ale modei în domeniu.

"Suntem primul producător din România care produce şi comercializează triciclete pentru cumpărături. Încercăm să intrăm şi pe partea de fashion, să ne adresăm doamnelor pentru care designul contează foarte mult", spune reprezentantul DHS.

DHS ocupă 75% din piaţă

Compania Eurosport DHS a fost înfiinţată în anul 1999 de doi oameni de afaceri chinezi, la Petroşani. Şase ani mai târziu, fabrica şi-a mutat liniile de producţie la Deva, unde a construit o primă hală de 18.000 de metri pătraţi. Facilităţile de producţie s-au extins apoi la 31.000 de metri pătraţi. Între timp, după doi ani de colaborare, grupul german Prophete Gmbh a cumpărat 40% din acţiunile companiei.

Până în prezent, DHS a investit în România peste 20 de milioane de euro, devenind cel mai mare producător de biciclete din sud-estul Europei. Fabrica de la Deva are o capacitate de producţie lunară de 35.000 de biciclete şi are peste 300 de angajaţi.

Bicicletele marca DHS ocupă 75% din piaţa de profil din România, produsele companiei fiind exportate în 17 ţări din Europa.

Ne puteți urmări și pe Google News