Euro a sărit astăzi de 4,3 lei. Dealer: Scăderea leului va continua

Euro a sărit astăzi de 4,3 lei. Dealer: Scăderea leului va continua

Leul s-a depreciat astăzi în raport cu euro, până la o cotaţie oficială de 4,3081 lei/euro, cel mai slab nivel din acest an. Luând în calcul presiunile de depreciere care există asupra monedei naţionale, deprecierea acesteia ar putea continua zilele viitoare. "Vor fi episoade de scădere de leului, alternate cu unele de creştere. În ceea ce priveşte BNR, cred că instituţia va tolera şi un nivel de 4,4 lei/euro", a spus pentur EVZ un dealer din piaţă.

"Atunci când leul era la un nivel de 4,2 lei/euro, guvernatorul BNR a spus că un plus sau minus de 5% faţă de acel nivel nu reprezintă o problemă, ceea ce înseamnă că leul s-ar putea deprecia şi până la un nivel de 4,4 lei/euro", a declarat acesta. "Zlotul, forintul şi coroana cehească au continuat astăzi episodul de depreciere în raport cu euro, iar scăderea lor a fost mult mai puternică decât a monedei naţionale", a spus pentru EVZ Narcis Noaghe, dealerul şef al Băncii Comerciale Române. Potrivit acestuia, ieri şi azi zlotul s-a depreciat în raport cu euro cu circa 1,1%. Leul a pierdut astăzi în raport cu euro circa 0,45%, la cursul oficial. Narcis Noaghe spune că nivelul leu/euro s-a stabilizat acum în jurul cotaţiei de 4,3. Deprecierea valutelor din zonă s-a produs pe fondul dezamăgirii investiorilor, care nu au fost mulţumiţi măsurile prin care Fed a anunţat aseară că va interveni în sprijinul economiei americane. Leul, în picaj. Cursul oficial a trecut de 4,3 lei/euro, minimul anului! Leul s-a depreciat astăzi în raport cu euro, până la o cotaţie oficială de 4,3081 lei/euro, cel mai slab nivel din acest an. Minimul anual anterior atins de leu a fost de 4,2940 lei/euro, şi a fost înregistrat săptămâna trecută. Ieri, cotaţia oficială a Băncii Naţionale a României (BNR) a fost de 4,2902 lei/euro.

În raport cu dolarul american, leul s-a depreciat de asemenea, cursul oficial fiind cu şase bani peste cotaţia de ieri, de 3,1978 lei/dolari. Pentru debitorii în franci elveţieni, parcursul de azi al leului este însă un nou motiv de bucurie. După ce, ieri, leul s-a apreciat puternic în raport cu francul, cursul oficial scăzând cu peste trei bani în raport cu cotaţia de marţi, astăzi cursul a scăzut din nou, cu aproape un ban, până la 3,5035 lei/franc.

Ştire în curs de actualizare. CITIŢI ŞI:

  • BNR a sărit în sprijinul leului pentru a îl opri din cădere
  • Bursele de la Bucureşti, Londra, Frankfurt si Paris, pe scădere
  • Leul continuă să scadă: 4,2902 lei/euro, cursul oficial
  • Leul, lovit de criza italiană: 4,2843 lei/euro, cursul oficial

Ne puteți urmări și pe Google News