A-i spune că cel decedat doarme sau se duce la "Doamne-Doamne", nu este nici suficient, nici indicat. Chiar dacă e mic, are nevoie de explicaţii clare.

"De ce i-aş vorbi copilului despre moarte?", se întreabă orice părinte dornic să-şi ţină copilul departe de suferinţă. Răspunsul este simplu: el are nevoie să înţeleagă lumea în care trăieşte, iar orice refuz ori eschivare a părintelui în faţa acestei întrebări îl obligă să-şi dea singur răspunsuri, ori să le caute în altă parte.

"Ceea ce limitează sau blochează o astfel de discuţie este fie percepţia părinţilor, neconformă cu realitatea, de genul «este prea mic, nu înţelege», fie tendinţa de a-şi asuma misiunea, imposibilă în fapt, de a-şi proteja copiii de orice suferinţă", spune Claudia Brişcan, psihoterapeut.

Nu-i bulversaţi cu metafore

Nu este indicat să folosiţi metafore de genul "a plecat", "a dispărut", "s-a dus la Doamne-Doamne", "doarme" sau "ne veghează", fiindcă nasc confuzii mai mari.

Psihoterapeutul recomandă părinţilor să evite şi expresiile precum "oamenii mor pentru că se îmbolnăvesc" sau "bunicul doarme", care pot naşte temeri atunci când cel mic sau cineva din familie se îmbolnăveşte sau doarme.

Regula principală este ca părintele să-şi clarifice propria poziţie faţă de acest subiect înainte de a se angaja într-o astfel de discuţie. "Propriile credinţe, propria viziune şi poziţie faţă de moarte, propriile temeri, atitudinea de acceptare sau inacceptare, vor influenţa semnificativ informaţiile comunicate copilului", mai arată psihoterapeutul Claudia Brişcan.

Dacă cel mic vă prinde "cu temele nefăcute", cereţi-i timp de gândire. "Este suficient să îi spuneţi că întrebarea pe care o adresează este foarte interesantă şi că aveţi nevoie de timp pentru a formula un răspuns pe înţelesul lui", sfătuieşte specialistul.

Ulterior, respectacţi următoarele reguli: găsiţi momentul potrivit pentru discuţie, spuneţi-i că moartea este un proces natural, explicaţi-i clar ce înseamnă o persoană moartă şi, mai ales, înlăturaţi-i temerile cu privire la moartea lui sau a părinţilor.

PREVENIRE

Subiectul îi poate face anxioşi şi le dă coşmaruri

În momentul în care copilul îşi pune problema morţii, apare o temere uriaşă: aceea că părinţii vor muri, iar el va rămâne neprotejat. "Au coşmaruri şi devin anxioşi atunci când părinţii se îndepărtează. Este util să-i asiguraţi că veţi fi lângă ei şi îi veţi ajuta să se facă mari", recomandă psihoterapeutul.

În nicio situaţie, copilul nu trebuie ameninţat cu formulări de genul: "Dacă nu eşti cuminte, mor şi eu ca bunicul".

Un alt sfat este acela de a-i explica celui mic că moartea este un proces natural, care caracterizează orice organism viu şi că, în mod normal, se petrece după ce un om a parcurs toate etapele vieţii. "Definiţi simplu şi clar ce înseamnă o persoană moartă, spuneţi-i că ea nu mai respiră, nu se mai mişcă, nu mai vorbeşte, nu mai mănâncă , nu mai doarme, nu mai vede şi, foarte important, nu se mai întoarce niciodată. Specificaţi că cei apropiaţi vor avea mereu amintirile şi un loc în inima lor pentru acea persoană".

DE EVITAT

Greşeli frecvente pe care le fac părinţii

Din neglijenţă ori neştiinţă, părinţii fac o serie de greşeli ce-i afectează puternic pe cei mici. Spre exemplu, îi duc la înmormântări fără să îi pregătească pentru ceea ce urmează.

"O înmormântare oferă copilului şansa de a-şi lua rămas bun de la o persoană dragă. În acelaşi timp, reprezintă contactul cu diverse manifestări de suferinţă", explică psihoterapeutul Claudia Brişcan.

Micuţii trebuie să ştie că ceea ce naşte acele emoţii intense este faptul că cei apropiaţi nu vor mai beneficia de prezenţa fizică a persoanei care a murit şi că aceasta le va lipsi.

O altă atitudine greşită este negarea sentimentelor copilului şi interdicţia de a-şi exprima sentimentele. Feriţi-vă de replici precum: "Eşti mare şi nu trebuie să plângi!" ori: "Băieţii nu plâng" .

"Validaţi-i sentimentele, luaţi-le în serios! Copiii au nevoie să le fie validate sentimentele, primind astfel mesajul că sunt acceptaţi cu tristeţea lor, cu tot ceea ce simt. Ei au nevoie de permisiunea de a-şi exprima emoţiile", mai explică psihoterapeutul Claudia Brişcan.