"Elena Ceauşescu a avut un accident de maşină prin anii 70-80"

"Elena Ceauşescu a avut un accident de maşină prin anii 70-80"

Femeia numită printre altele şi "dictatoarea din umbră" a României nu era chiar atât de necioplită precum părea.

"O ducea mintea, şi chiar dacă ar fi avut suferinţe ascunse, sau chiar o simplă durere de cap nu s-ar fi dat de gol!", spune Pantelie Tuţuleasa, fost operator de film al familiei Ceauşescu, acum octogenar.

"Era o femeie care nu numai că se controla din punct de vedere psihic foarte mult, dar controla foarte mult ce mânca, şi ce bea. Desigur, a avut şi ea probleme de sănătate (cu ficatul din câte ştiu), ca orice om, dar nu este cazul să exagerăm, mai ales că şi ea, şi Nicolae Ceauşescu erau înconjuraţi de cadre medicale capabile care, mai ales, n-ar fi spus nimic în ruptul capului (de frică dacă vreţi!) nici dacă ar fi avut o amărâtă de răceală".

"De câte ori o filmam, mai ales cu ocazia momentelor aniversare se comporta ca o actriţă profesionistă. Realiza că este o imagine a timpului, o imagine a istoriei".

Era chiar atât de deşteaptă? "Să ştiţi că da. Pentru că într-o fracţiune de secundă analiza care este imaginea pe care trebuie să o ofere. Şi el, dar ea mai mult decât el (de altfel, ei doi vizionau filme din afară, Dallas-ul de exemplu!). Nu ne referim atât la înfăţişare, cât la capacitatea ei de a juca un rol special. În faţa aparatului de filmat era o mare actriţă şi în special ziua de naştere îi dădea o stare anume. Juca în propriul film, de ziua ei. Primea «indicaţii regizorale» sumare. Atât. Pe urmă viziona ce am filmat. Nu tot timpul. Iar dacă era vorba de obiecţii, nu le avea ea, ci el! El le avea de obicei la peliculele în care apăreau amândoi".

Să nu ne punem mănuşi negre

"Întotdeauna ea avea grijă cu îmbrăcămintea, avea grijă cu mersul, să nu se uite în jos, să nu se uite în lateral… Ea a avut un accident de maşină prin anii '70-'80, nu mai îmi aduc aminte exact. Bineînţeles nu era ea la volan, o frână de maşină, un uşor cap în parbriz… Întotdeauna mi se recomanda să am grijă când îi filmez faţa, zona frunţii, deşi mă uitam la masa de montaj cu atenţie, şi nu se vedea nimic. Filmul nu se retuşa. Filmul trebuia făcut perfect şi pentru asta trebuia să… gândesc! Pot să-mi cer scuze pentru ceea ce am făcut, dar dacă nu făceam eu, făcea altul! Şi, serios vorbind, şi pe vremea lui Carol al II-lea era cam la fel. În anii '70 am filmat la Casa Albă cu mănuşi albe. Nu e cazul să ne punem acum mănuşi negre…". <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/WXdMZCKCTU8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CITIŢI ŞI:

  • Nicolae Ceauşescu ar fi vrut să demoleze Gara de Nord
  • Lui Nicu Ceauşescu i-a făcut un foarte mare rău ieşirea din închisoare

Ne puteți urmări și pe Google News