Raluca Turcan: PDL trebuie să iniţieze un dialog cu opoziţia pe tema Constituţiei
- Laura Ciobanu
- 9 septembrie 2011, 14:51
Deputatul Raluca Turcan crede că PDL ar trebui să iniţieze consultări între toate partidele politice pe tema modificării Constituţiei.
"PDL trebuie să întindă mâna opoziţiei, cu seriozitate şi fără condescendenţă, urmărind nu câştiguri politice, ci rezolvarea unei probleme. Invitarea opoziţiei la discuţii pe tema modificării Constituţiei ar constitui un gest de maturitate politică de care viaţa politică românească are nevoie", scrie deputatul PDL într-un comunicat de presă. Raluca Turcan atenţionează că "reuşita unui asemenea demers se va contabiliza în dreptul tuturor actorilor politici, la fel cum şi un eventual eşec va fi decontat de întreaga clasă politică". În absenţa unui consens putere-opoziţie, orice discuţie în comisia parlamentară de modificare a Constituţie constituie "un exerciţiu steril", arată Raluca Turcan, convinsă că în lipsa acestuia se va ajunge la îngroparea subiectului, "chiar dacă micile dezbateri pe mize mai curând tehnice vor mai continua pentru o perioadă de timp". Ea crede că, fiind principalul partid al arcului guvernamental, PDL e primul dator să încerce obţinerea acestui consens, propunând "ceea ce românii cu siguranţă doresc, adică solidaritate în interiorul clasei politice pe temele mari".