SENATUL EVZ: Discursuri paralele

SENATUL EVZ: Discursuri paralele

Inaugurarea sesiunii parlamentare de toamnă a reprezentat momentul în care puterea pe de-o parte şi opoziţia pe de alta au inventariat ceea ce fiecare dintre ele consideră a reprezenta priorităţile legislative absolute.

Astfel, pentru Partidul Democrat Liberal şi aliaţii săi, prioritare sunt rediscutarea constituţiei şi modificarea esenţială a acesteia, reorganizarea teritorial-administrativă a României şi organizarea viitoa relor alegeri, locale şi parlamentare, la aceeaşi dată. Pentru opoziţie, priorităţile par a fi cu totul altele: promovarea legii, deja depusă în parlament, prin care numărul parlamentarilor se reduce la 320 sau 325; promovarea unei legi care să interzică migraţia politică, construirea unui sistem, susţinut prin lege, care să asigure austeritatea campaniei electorale şi limitarea resurselor implicate în aceasta; în sfârşit, impunerea votului uninominal într-un singur tur.

Câteva constatări sunt necesare. În primul rând, cele mai importante dintre proiectele Partidului Democrat Liberal sunt cât se poate de teoretice şi aproape irealizabile politic. Astfel, reformarea sistemului constituţional într-un moment în care clasa politică şi societatea românească sunt mai divizate decât oricând este o adevărată utopie. Un guvern cu un sprijin popular atât de subţire (sondajele o arată) şi o susţinere parlamentară construită prin migraţie politică, deci o majoritate parlamentară care nu exprimă opţiunile electoratului, nu este îndreptăţit nici moral şi nici legal să provoace o schimbare atât de importantă. Din punct de vedere cât se poate de practic, este clar astăzi pentru toată lumea că niciodată o asemenea formulă nu va aduna votul favorabil al 66% dintre membrii parlamentului. Şi atunci, despre ce este vorba? Cu siguranţă este un simplu joc propagandistic, o încercare de a crea Partidului Democrat Liberal imaginea unei forţe cu adevărat reformatoare.

Lucrurile sunt identice în cazul proiectului de reorganizare administrativ-teritorială a României. Niciodată actuala formulă guvernamentală nu va reuşi să promoveze acest proiect. Explicaţia este una cât se poate de simplă şi ea ţine de opoziţia manifestă a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România faţă de această tentativă.

Cât priveşte încercarea de suprapunere a alegerilor locale cu cele parlamentare, ea reprezintă un proiect realizabil, dar nu neapărat în favoarea actualei coaliţii de guvernământ. De fapt, săptămâna trecută am dezvoltat acest subiect. Proiectele opoziţiei sunt punctuale şi realizabile. Prima observaţie pe care vreau să o fac ţine de faptul că unele dintre acestea au fost îndelung şi extrem de vocal susţinute de către preşedintele Băsescu, iar astăzi nerealizarea lor se datorează în bună măsură " reţinerilor" pe care le au chiar parlamentarii democrat-liberali. Este astfel cât se poate de clar faptul că pentru un partid în declin electoral, şi mai ales pentru fruntaşii acestuia, scăderea numărului fotoliilor parlamentare nu poate fi decât împotriva intereselor lor personale şi de grup. Asta face ca mult invocatul referendum să nu poată deveni realitate legislativă din cauza puterii şi nu opoziţiei. Lucrurile stau aproape la fel atunci când este vorba despre votul uninominal într-un singur tur sau despre austeritatea electorală, ambele reprezentând elemente constitutive ale discursului propagandistic democrat liberal fără urmări practice până astăzi.

Urmatoarele luni ne vor arăta cât de consecvenţi sunt politicienii puterii şi cei ai opoziţiei şi în ce măsură îşi vor onora promisiunile făcute electoratului.

Ne puteți urmări și pe Google News