Două ştiri mi-au atras atenţia în ultimul timp. Una vine din Belgia, alta din China.
Economia Uniunii Europene pe trimestrul al doilea a crescut cu numai 0,2 %. Cea mai mare creştere, de 0,7%, e a Belgiei, ţară care de un an şi trei luni se află în criză politică, nu are guvern şi nu a luat nici măcar o măsură de austeritate. În urma Belgiei s-au situat Italia, cu 0,3%, Republica Cehă, Spania, Marea Britanie, cu 0,2%, Germania cu 0,1% sau Franţa, care a stagnat în acest interval de timp. Fără tăieri de cheltuieli în sectorul public, investiţiile, puterea de cumpărare şi, implicit, consumul s-au menţinut la nivele acceptabile şi au generat creşterea PIB. Paradoxul l-a îndreptăţit pe analistul economic John Lanchester să constate că, în criză, "cel mai bun guvern este să nu ai guvern deloc".
Nu atât lipsa guvernului federal a generat paradoxul economic care a uimit Europa, cât faptul că partidele regionale din Parlament - for în care nu au mai intrat partide naţionale - au reuşit să cadă de acord pe problemele esenţiale, curente, astfel încât lupta politică să nu afecteze grav nivelul de trai al populaţiei. E un tip de consens care ar fi de dorit în orice ţară. Lupta politică dintre partide nu poate friza absurdul. Ea trebuie să respecte regulile şi să nu ignore mandatul cetăţenilor reprezentaţi. Liderii politici belgieni, deşi aflaţi în aprige dispute secesioniste, deşi nu sunt în stare să cadă de acord asupra constituirii unui guvern federal, nu au externalizat criza politică internă. Le era chiar la îndemână să facă puţin jogging până la sediul Parlamentului European ca să se pârască unii pe ceilalţi, să-şi declare adversarii politici proşti, incompetenţi, hoţi sau trădători. Aleşii poporului belgian, francezi, germani sau flamanzi, au acceptat un guvern cu atribuţii restrânse, cu mandat de la parlament doar asupra "problemelor curente", se macină în lupte interne legate de autonomia regiunilor, dar nu-şi spală rufele în ape europene şi nu cer arbitrajul marilor puteri. Deja "miracolul" belgian e atent studiat de greii zonei UE şi cred că liderii de la Bucureşti ar trebui să privească şi ei mai atent spre regatul Belgiei.
La capătul celălalt al planetei, în China, o ţară în care miracolul capitalist e condus cu mână de fier de comunişti şi aceştia nu se sfiesc să organizeze execuţii pe stadioane, să-şi închidă opozanţii şi să cenzureze tot ce mişcă, un oficial anticorupţie a fost găsit mort, cu beregata tăiată şi cu urmele a 11 lovituri de cuţit în torace. În imediata apropiere a cadavrului s-a descoperit şi un cuţit înfăşurat într-un şerveţel, aşa cum scria până să primească indicaţii preţioase chiar presa chineză. Ulterior, indicaţiile par a se fi schimbat de bine ce verdictul oficial a fost că tovarăşul-domn Xie Yexin s-a sinucis. Nu "sinuciderea" mi-a atras atenţia, ci reacţia internauţilor chinezi, care, ignorând aparatul represiv şi cenzura, au postat mesaje în care pun sub semnul întrebării versiunea oficială. Potrivit AFP, moartea oficialului chinez ocupa, sâmbătă, locul trei în topul celor mai discutate subiecte pe pagina de ştiri Sina.com, în timp ce pe site-ul Weibo, versiunea chineză a Twitter, se înregistraseră peste 130.000 de comentarii pe această temă. Aproape toţi îşi exprimau neîncrederea în versiunea impusă de propaganda de partid şi de stat. Încurajată de efervescenţa contestărilor acestui verdict, familia "sinucisului" a respins, la rându-i, versiunea autorităţilor.
Cârcotaşii ar putea obiecta că 130.000 de comentarii la 485 de milioane de de utilizatori online, câţi numără China, din care 200 de milioane postează pe site-ul Weibo, sunt puţine. Nimic mai fals, fiindcă AFP citează numărul de comentarii, nu de utilizatori, într-o ţară în care drepturile omului sunt o glumă şi o simplă ironie poate costa mult, inclusiv pierderea libertăţii. Mult mai mulţi chinezi au citit, probabil, însă, dacă 130.000 de chinezi au îndrăznit să comenteze o temă tabu, atunci Partidul Comunist Chinez are motive să se îngrijoreze şi să ceară acestor pagini de internet să pună capăt "răspândirii de informaţii false şi dăunătoare". Nici în Occident şi cu atât mai puţin în România, reacţiile societăţii civile, ale opiniei publice nu ar fi fost atât de consistente într-o situaţie asemănătoare. La noi, cel puţin, spiritul protestatar pare a fi murit, iar proverbul cu capra vecinului este suveran. Într-o dictatură comunistă (ne)luminată, precum cea a Chinei, simţul civic pare a se fi trezit.
Recomandările noastre
