România va inaugura diseară "Naţional Arena" într-o partidă cu Franţa. Selecţionerul Victor Piţurcă nu ia în calcul decât un succes, singurul rezultat care ne mai dă speranţe.
Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte în această seară (ora 21.30, în direct la TVR 1 şi la Dolce Sport), la Bucureşti, reprezentativa Franţei, într-un meci contând pentru Grupa D de calificare la Campionatul European din 2012. Pentru publicul din ţara noastră, partida este privită ca un spectacol de gală. Pe lângă faptul că tricolorii vor înfrunta un adversar de calibru precum Franţa, jocul va inaugura noul "Naţional Arena", care a fost construit în locul bătrânului "23 August" şi constituie primul stadion de cinci stele din România. Iniţial, "Naţional Arena" ar fi trebuit inaugurat pe 10 august, într-un meci amical cu Argentina. Numai că reprezentativa sud-americană a zis până la urmă "pas" acestui joc, fiind în acel moment măcinată de scandalurile cauzate de eliminarea prematură de la Copa America, turneul final ce s-a desfăşurat chiar în "Ţara Tangoului". Pentru a marca momentul, firma Adidas, sponsorul tehnic al naţionalei României, a pregătit pentru meciul de diseară, cu Franţa, mingi personalizate, pe care sunt inscripţionate steagurile celor două ţări, data, ora şi locaţia meciului. "Un egal ar fi doar un rezultat de palmares" Pentru a spera în continuare în calificarea la Euro 2012, naţionala României are nevoie de victorie în faţa "cocoşilor". Orice alt rezultat le-ar mai da tricolorilor, speranţe de doi bani, doar jocul favorabil al rezultatelor din celelalte meciuri ale Grupei D putând să-i mai ducă pe locul doi, care asigură participarea la barajul pentru turneul final. "Franţa ne este superioară la toate capitolele, dar trebuie să câştigăm acest meci. Avem nevoie de victorie pentru a păstra şanse de a ajunge la Euro 2012. Un egal ar fi doar un rezultat de palmares", a spus ieri Victor Piţurcă, selecţionerul tricolorilor. Citiţi şi:
- Victor Piţurcă: "Franţa din 2008 era mai bună decât cea de azi!"
- Daniel Niculae: "Doar dacă batem Franţa mai putem spera la Euro 2012!"
- S-a rupt Marica! Marius Niculae, convocat pentru meciul cu Franţa