Gaddafi a fost omul americanilor. De ce a căzut în dizgraţie?

Gaddafi a fost omul americanilor. De ce a căzut în dizgraţie?

Serviciile secrete americane, britanice şi libiene au avut o strânsă cooperare în timpul lui Gaddafi. Human Rights Watch a descoperit la Tripoli dosare secrete care dovedesc că CIA şi MI6 au colaborat intens cu serviciile secrete libiene.

Principala verigă de legătură a colaborării a fost Musa Kusa, şeful spionajului libian şi fost ministru de Externe al lui Gaddafi, informează Sky News. Kusa a fugit în Marea Britanie la începutul anului, iar documentele au fost descoperite în biroul lui din Tripoli.

Unul dintre dosare dă amănunte despre ajutorul acordat de Marea Britanie pentru redactarea unui discurs al lui Gaddafi.

Un altul conţine informaţii despre întâlnirea fostului premier britanic Tony Blair cu fostul dictator de la Tripoli în 2004 şi sugerează că a fost ideea Guvernului britanic ca întrevederea să aibă loc într-un cort. "Nu ştiu ce găsesc englezii aşa de fascinant la corturi. Adevărul e că ziariştii o să fie cuceriţi de idee", se notează într-o scrisoare de la un ofiţer MI6 către Kusa.

Ne puteți urmări și pe Google News

SUA au folosit Libia pentru torturarea deţinuţilor

Dosarele dovedesc de asemenea că Statele Unite au folosit Libia ca bază pentru programul extrădărilor extraordinare, un program ce prevedea transferarea în străinătate a deţinuţilor consideraţi o ameninţare pentru securitatea naţională a SUA.

Organizaţiile pentru drepturile omului consideră că scopul real al acestui program era torturarea acestor deţinuţi în afara jurisdicţiei americane.

Nu există indicii că Marea Britanie ar fi fost implicată în acest proces, dar au apărut informaţii din dosarele secrete că serviciile britanice de informaţii le ofereau omologilor din Libia detalii despre disidenţii libieni care locuiau în Marea Britanie la vremea respectivă.

Ministerul britanic de Externe a precizat că nu comentează pe tema problemelor de informaţii şi securitate naţională. CITIŢI ŞI:

  • Muammar Gaddafi ar fi încercat să fugă în Algeria
  • Gaddafi către libieni: "Continuaţi rezistenţa. Vom continua să luptăm"
  • Recompensă de 1,7 milioane de dolari pentru prinderea lui Muammar Gaddafi | VIDEO