Traian Igaş, amintiri despre fotbalistul Victor Ponta: "Nici colegii de partid nu-l suportau"

Traian Igaş, amintiri despre fotbalistul Victor Ponta: "Nici colegii de partid nu-l suportau"

Impertinent şi neagreat nici măcar de propriii săi colegi. Conform Ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, aşa era actualul preşedinte al PSD, Victor Ponta, pe vremea când atât el, cât şi actualul ministru erau tinere speranţe parlamentare şi rivali pe terenul de fotbal.

"Era un tip pe care nici colegii săi de partid cei tineri nu-l suportau", şi-a reamintit Igaş, prezent la Şcoala de Vară a Tineretului Democrat Liberal de la Eforie Nord. "După un meci, Victor Ponta era să plece de pe teren linşat, cu şpiţuri în fund din partea propriilor coechipieri, pentru că avea tot timpul ceva de comentat pe teren. Fie că pasa era dată prea în spate, fie că era dată prea în faţă şi nu putea să alerge", a spus ministrul. Acesta a avut un gând călduros şi pentru "marele Bănicioiu, era omul care căra ghetele şi echipamentul şi acum vine şi dă lecţii". "Mai arogant ca Năstase şi Iliescu" "Nu i-am iubit niciodată pe Iliescu, nici pe Adrian Năstase cu aroganţa lui, dar vă pot spune că Victor Ponta îi depăşeşte pe aceştia doi, îi depăşeşte în primul rând prin impertinenţă. Nu poate fi un model pentru niciunul dintre tinerii prezenţi aici. Poate fi exemplu pentru tinerii de la PSD, dar acest exemplu duce la opoziţie veşnică", a declarat Traian Igaş. Atacul de azi al lui Traian Igaş la adresa lui Victor Ponta este doar un alt episod din războiul celor doi politicieni.

CITIŢI ŞI:

  • Igaş: Ponta nu va mai candida în Gorj. I se pregăteşte un loc aproape de Năstase
  • Ponta: Dacă ar fi dat Bac-ul anul acesta, Boc, Igaş şi Băsescu ar fi picat

Ne puteți urmări și pe Google News