Cine mai primeşte ajutor de la stat pentru încălzire. Vezi cum arată noua grilă

Cine mai primeşte ajutor de la stat pentru încălzire. Vezi cum arată noua grilă

Guvernul a eliminat subvenţia acoperită de la bugetul de stat pentru energia termică, începând cu iarna 2011-2012, iar primăriile vor decide dacă şi în ce condiţii vor acorda subvenţii din bugetele locale.

Doar familiile nevoiaşe vor avea căldura subvenţionată în această iarnă. Executivul a aprobat astăzi modificarea legislaţiei privind acordarea ajutoarelor pentru energia termică furnizată populaţiei. În această iarnă vor beneficia de sprijin financiar pentru plata facturii la energie termică 330.000 de familii, în timp ce iarna trecută au primit ajutorul de căldură 200.000 de gospodării. Consumatorii casnici care au un venit lunar pe cap de membru de familie mai mic de 615 lei vor primi, în medie, de la stat un sprijin financiar de aproape 2.000 de lei pe timpul iernii pentru achitarea notei de plată la întreţinere. Premierul Emil Boc a recomandat, recent, autorităţilor locale să acorde subvenţii la căldură doar celor cu venituri reduse "La nivel local autorităţile au cel puţin două opţiuni la dispoziţie: să dea cum au dat şi anul trecut subvenţie, asta înseamnă că îi sprijină pe toţi, indiferent că au venituri mari sau mici, în mod egal, şi pe cel care un bloc în proprietate şi pe cel care are un apartament cu o cameră. Dacă vrea să facă ca şi Guvernul, să spună nu mai sponsorizez pe acela care are firmă privată şi are venituri foarte mari sau pe unul cu venituri mari, ci mă duc şi eu şi dau la persoanele cu venituri mici, poate să facă acest lucru primăria şi este la latitudinea lor să opteze pentru subvenţie sau pentru ajutoare la încălzire, aşa cum dă Guvernul", a declarat luni şeful Executivului la postul tv B1. El a adăugat că dacă autorităţile locale vor da în sezonul rece viitor doar jumătate din sumele alocate anul trecut pentru subvenţii, consumatorul vulnerabil va plăti aceeaşi factură pe care a plătit-o anul trecut. Primăriile, atenţionate să nu prostească locuitorii Prim-ministru a mai arătat însă că unele primării nu vor mai aloca bani pentru căldură şi vor da vina pe Guvern pentru facturile ridicate ale populaţiei. "Populaţia trebuie să ştie că e o responsabilitate majoră a acelor primari care nu vor pune bani în buget cel puţin atâţia cât au pus anul trecut, pentru a asigura suportabilitatea facturii. Le atrag atenţia foarte precis autorităţilor locale că nu au voie să se joace cu focul şi să folosească în chip demagogic sau populist această temă! Ei trebuie să îşi facă o politică în care pe cei care sunt cu adevărat în nevoie să îi sprijine şi să nu mai dea subvenţie nediferenţiată la toată lumea", a mai spus premierul. În Capitală, 450.000 de familii vor avea nevoie de ajutoare Primarul general Sorin Oprescu a declarat miercuri, la Primăria Capitalei, că plafoanele pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire vor fi stabilite de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. "Consiliul General o să hotărască nivelul de la care putem acorda aceste subvenţii în funcţie de banii pe care îi avem. Dorim ca aceste plafoane să fie funcţionale", a spus Sorin Oprescu. Aceasta a adăugat că cine nu se va încadra în aceste plafoane va plăti gigacaloria la preţul ei real, însă vor exista nişte niveluri progresive. "Nu este corect ca cei care vor depăşi cu câţiva lei acel plafon să plătească gigacaloria la preţul real", a spus Sorin Oprescu. Primarul general a estimat că în acestă iarnă circa 450.000 de familii din Bucureşti vor avea nevoie de ajutoare pentru încălzire.

Ne puteți urmări și pe Google News