Incendii fără precedent la Deva: de patru zile arde groapa de gunoi a oraşului

Incendii fără precedent la Deva: de patru zile arde groapa de gunoi a oraşului

Pompierii nu reuşesc să stingă incendiul. 70.000 de oameni stau cu geamurile închise în timp ce valorile de poluare sunt duble faţă de limitele maxim admise. Primarul Muntean vrea să declare peste 24 de ore starea de necesitate

Locuitorii Devei suportă de zile bune fumul şi mirosurile grele provenite de la incendiul declanşat sâmbătă la rampa de gunoi a oraşului. Pompierii au acţionat zilnic cu 8 maşini şi 50 de angajaţi în zonă, însă nu au putut decât să limiteze incendiul din cauză că, la sursa acestuia, situată undeva în mijlocul rampei, nu pot ajunge cu autospecialele.

În oraş miroase a plastic ars

Ei cred că de vină este fenomenul de autoaprindere a gunoiului menajer, iar seceta din ultimele săptămâni nu a făcut decât să sporeacă gravitatea situaţiei. Autoaprinderi ale gunoiului menajer de pe rampa oraşului Deva au loc frecvent însă incendiul din ultimele zile este cel mai mare din ultimii ani. Astăzi în Deva, valorile de poluare a aerului cu diverse microorganisme erau duble faţă de limitele maxime admise. Localnicii se plâng că s-au săturat să stea doar cu geamurile închise: "Azi dimineaţă am vrut să aerisesc dar m-a izbit un miros greu, parcă era de plastic ars. În tot oraşul e aşa. Dacă mergi la marginea Devei se vede cum tot oraşul e cuprins în fumul provenit de la rampa de gunoi. E imposibil să respiri, mai ales dimineaţa, în Deva", spune Irina Novocek (28 de ani).

Stare de necesitate

Primarul Devei, Mircia Muntean (UNPR) este convins că incendiul de la groapa de gunoi a fost provocat "de o mână criminală" şi dă vina pentru situaţie pe membrii USL din Consiliul Local. "Acum două luni am prezentat consiliului local un plan de gestionare corectă a întregii zone în care se află şi rampa de gunoi, dar consilierii USL, care-mi blochează orice iniţiativă importantă, s-au opus. Acum, dezastrul s-a produs. Focul poate fi stins acolo doar cu pământ. Am dus deja în zonă 200 de basculante de moloz, pământ şi zgură fină, iar azi mai ducem 200. Dacă mâine dimineaţă problema nu este rezolvată, vom declara stare de necesitate în Deva, iar toţi agenţii economici vor fi rugaţi să ne ajute cu maşini disponibile, în timp ce Primăria va avea ca prioritate asigurarea combustibilului necesar", adaugă Mircia Muntean.

MÂNĂ CRIMINALĂ LA MIJLOC Focul este consecinţa unei răzbunări între două clanuri de romi Societatea Salubritate SA Deva, cea care se ocupă de colectarea şi depozitarea gunoiului menajer din reşedinţa judeţului Hunedoara a fost amendată de Garda de Mediu cu 100.000 de lei pentru modul în care rampa de gunoi a fost gestionată în ultimele zile.

Reprezentanţii firmei spun că, deocamdată, nu au de gând să conteste sancţiunea însă afirmă că au toate motivele să creadă că incendiul a fost unul provocat de om, de data aceasta, şi nu de fenomenul autoaprinderii gunoiului menajer.

"Din câte am aflat până acum, este vorba de un conflict între două clanuri de rromi care-şi duc veacul în zonă. Unul dintre grupuri nu a fost lăsat să ia de pe rampă PET-uri şi alte materiale pe care dorea să le valorifice, aşa că au turnat benzină, au dat foc, iar flăcările au ajuns şi la pungile de gaz formate în straturile inferioare ale rampei de gunoi. Pompierii ne ajută şi ei cum pot, zilnic, iar noi încă de sâmbătă ducem în zonă pământ, zgură şi moloz", spune Viorica Apostol, director economic în cadrul societăţii

Ne puteți urmări și pe Google News