Un procuror american va conduce ancheta privind traficul de organe din Kosovo

Un procuror american va conduce ancheta privind traficul de organe din Kosovo

John Clint Williamson, un procuror american, va coordona ancheta privind acuzaţiile de trafic de organe lansate de Consiliul Europei la adresa unor oficiali de la Priştina, printre care şi premierul Hashim Thaci, a anunţat Eulex, misiunea UE de poliţie şi justiţie din fosta provincie sârbă, scrie BBC.

Un raport publicat de Consiliul Europei în decembrie 2010 dezvăluia că Hashim Thaci ar fi condus o reţea de trafic de organe în timpul războiului din Kosovo din 1999, pe vremea când acesta conducea UCK, Armata de Eliberare a Kosovo. Numele lui Thaci apare de 27 de ori în textul respectiv.

El a negat toate acuzaţiile din documentul citat.

Raportul a fost redactat la finalul unei anchete de doi ani condusă de raportorul special Dick Marty. Acesta susţine că organele erau prelevate de membrii UCK de la prizonierii de război sârbi încarceraţi în mai multe centre de detenţie la graniţa cu Albania. Organele erau apoi vândute pe piaţa neagră.

Deşi Dick Marty nu l-a acuzat pe Thaci că a fost direct implicat în aceste activităţi, raportorul elveţian subliniază în textul amintit că "este greu de crezut că acesta nu a auzit nimic despre aşa ceva".

John Clint Williamson, în vârstă de 50 de ani, a condus secţia crime de război din Departamentul de Stat şi a lucrat în trecut şi pentru Naţiunile Unite.

Ne puteți urmări și pe Google News