Traian Băsescu, la Roşia Montană: Trebuie evitate "declaraţiile bombastice" pe tema cantităţii de cianură

Traian Băsescu, la Roşia Montană: Trebuie evitate "declaraţiile bombastice" pe tema cantităţii de cianură

Preşedintele a ajuns la cariera din Roşia Montană însoţit de prefectul de Alba, Ştefan Bardan. Şeful statului a fost aşteptat de către reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation, care au început să îi explice preşedintelui proiectul, dar şi de cei care nu doresc acest proiect minier.

Preşedintele Traian Băsescu ar urma să aibă întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale, cu localnicii şi cu reprezentanţii companiei miniere. La sosire, şeful statului a fost întâmpinat şi de aproximativ 20 de localnici din Roşia Montană, opozanţi ai proiectului minier din zonă. Preşedintele Fundaţiei Culturale Roşia Montană, Zeno Cornea, a declarat că ei nu doresc să protesteze, ci vor să discute "în mod civilizat" cu Traian Băsescu despre proiectul minier. "Este esenţial ca Guvernele să hotărască ce trebuie. Dacă puteţi da imagini la televizor, e bine pentru că trebuie să înţeleagă românii ce dezastru ecologic e acum la Roşia Montană. Orice ţară îşi foloşeşte resursele, iar o astfel de exploatare creează locuri de muncă. Dacă acest proiect sta îngropat din '97 până acum, asta se întâmplă din cauza laşităţii oamenilor politici. Dacă ne prindea creşterea preţului la aur în plină exploatare? De ce credeţi că România a fost suspendată de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon? Este revoltător să vezi că oamenii politici iau decizii importante prea târziu, cum s-a întâmplat şi cu aceste certificate. Cât credeţi ca îşi mai poate permite să piardă România? Până la urmă, omul politic trebuie să ia decizia corectă", a declarat  preşedintele Traian Băsescu, la Roşia Montană. Şeful statului a mai adaugat că trebuie evitate "declaratiile bombastice" pe tema cantităţii de cianură prezente în apă în urma exploatărilor aurifere din zonă: "O să fiu foarte sincer să vă spun că apreciez intenţia voastră de a merge pe 5 miligrame pe litru, trebuie sa privim, însă, la standardele europene care ne obligă abia din 2018 să fim la 10 miligrame. (...) Una din cheile succesului va fi de evitat declaraţiile eventual bombastice: <La noi va fi ca apa de izvor!>. Avem o Directivă a UE: până în 2013 se mai poate exploata cu 50 de miligrame, 2013-2018 trebuie reduse la 25, din 2018 la zece", le-a spus Băsescu experţilor şi reprezentanţilor companiei Roşia Montană Gold Corporation, care au precizat că obiectivul lor în ceea ce priveşte cantitatea de cianură pe litru este ca aceasta să ajungă la cinci miligrame, potrivit Agerpres. Băsescu: "Este obligatoriu de renegociat contractul pentru exploatarea minieră" Preşedintele Traian Băsescu a mai spus  că "este obligatoriu de renegociat" contractul pentru exploatarea minieră din localitate, dar că nu este problema sa, iar statul are şi alte pârghii, pentru că redevenţa e în lege, nu în contract. La aparaţia şefului statului s-a produs o busculadă în faţa Primăriei din Roşia Montană, după ce opozanţii proiectului au ieşit de la întâlnirea cu şeful statului şi le-au arătat susţinătorilor proiectului semnul victoriei, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i calma pe oameni. În sediul Primăriei Roşia Montană continuă întălnirea între şeful statului şi reprezentanţii administraţiei locale. Preşedintele a declarat, în timpul vizitei făcute în cariera de la Roşia Montană, că este un susţinător al proiectului minier "nu de azi, de ieri", amintind că a fost acolo şi în campania electorală pentru a se informa şi recomandându-le reprezentanţilor companiei să găsească modalităţi să prezinte populaţiei proiectul. "România trebuie informată. Populaţia nu e vinovată că e reticentă, pentru că e neinformată. V-aş recomanda să investiţi mai mult în transferul de informaţie", a spus Traian Băsescu. Întrebat de o jurnalistă dacă vrea să spună că premierul Emil Boc este laş, Băsescu a răspuns: "Vă fac laşi şi pe dumneavoastră, toţi cei care ştiţi, dar nu aveţi curaj să vă asumaţi să spuneţi cinstit ce este aici. Toţi ascundeţi realitatea de la Roşia Montană - poluarea şi afectarea gravă a mediului ca urmare a exploatării de către stat. Nu mă refer la premier, că nu el a fost ministrul Mediului, nu el a fost ministrul Culturii până acum. Premierului trebuie să-i vină nişte miniştri cu soluţiile. Dar toţi s-au ferit". Preşedintele Traian Băsescu va avea întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale, cu localnicii şi cu reprezentanţii companiei miniere. În faţa Primăriei s-au adunat şi aproximativ 50 de angajaţi ai companiei Roşia Montană "Gold Corporation" care erau îmbrăcaţi în uniforme de protecţie. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că proiectul Roşia Montană trebuie să înceapă, menţionând că statul are nevoie de aur pentru a-l duce în rezervele BNR, care trebuie să ajungă la 200 de tone. CITIŢI ŞI:

  • Sebastian Vlădescu: "Proiectul Roşia Montană este un proiect util"
  • Roşia Montană - câştigul României între mit şi realitate
  • Traian Băsescu: Susţin proiectul Roşia Montană