SENATUL EVZ: Un moldovean bucolic

SENATUL EVZ: Un moldovean bucolic

Ultimele două zile au umplut ecranele televiziunilor de ştiri cu imaginea arogantă a unui personaj din nefericire expresiv pentru România de astăzi, primarul oraşului Piatra Neamţ.

Aroganţa şi suficienţa acestui domn, dispreţul aproape declarat faţă de orice lege şi faţă de cei care o invocă sau o respectă, fac din domnul Ştefan un personaj simptomatic pentru România zilelor noastre. Cu aparenţa unui moldovean bucolic, blând şi molcom, primarul de la Neamţ controlează cu mare eficienţă structurile statale şi parastatale din zona sa de influenţă. Atunci când legea este în mod evident încălcată , răspunsul său este acelaşi: "Nu am făcut eu, întrebaţii pe cei care sunt direct responsabili". Astfel, de pildă când a fost întrebat cum de este posibil ca televiziunea aflată în proprietatea sa, încălcând grav legea, să difuzeze clipuri electorale în ziua alegerilor, domnul Ştefan îi trimitea pe reporteri la colegii lor din Piatra Neamţ, cei care difuzaseră spotul.

Realitatea este însă cu mult mai simplă. Într-o ţară din ce în ce mai săracă, cu cetăţeni din ce în ce mai înfometaţi, o pungă cu câteva alimente a ajuns să reprezinte o modalitate de cumpărare a conştiinţei. De fapt, acest context mă face să cred că puterea este interesată în păstrarea unei bune părţi a românilor sub pragul de sărăcie, pentru că manipularea politică şi electorală a acesteia să fie extrem de facilă Câtă iresponsabilitate! România este o ţară membră a Uniunii Europene, o ţară în care creşterea conştiinţei civice, ca şi creşterea nivelului de trai, ar trebui să reprezinte acţiuni prioritare pentru decidenţii politici. Cum vedem însă, lucrurile nu stau deloc aşa. Din nefericire, credinţa conform căreia populaţia săracă şi înfometată este mai uşor de condus pare a fi foarte răspândită printre actualii guvernanţi. Oare nimeni nu vede riscul? Oare nimeni nu a văzut explodând societăţi cu mult mai prospere decat societatea românească, în ultimele săptămâni? Oare nimeni nu îşi mai aduce aminte de România de acum 20 de ani? De fapt, eu cred că aşa numitul test al alegerilor parţiale din Maramureş şi Neamţ a fost supraexpus şi suprainterpretat în ultimele zile.

Nu cred că pentru buna înţelegere a viitoarelor alegeri parlamentare, ceea ce s-a întâmplat duminica trecută poate avea o altă semnificaţie decât concluzia clară a tenacităţii şi disperării cu care principalul partid de guvernământ încearcă să păstreze controlul asupra statului. Extrapolarea rezultatelor şi proiectarea acestora la nivelul întregii ţări ar reprezenta o eroare de interpretare pe care teoretic nici opoziţia şi nici puterea nu ar trebui să o încerce. Era firesc ca întreaga energie a actualei puteri să se concentreze în cele două colegii, era firesc ca resursele implicate să fie deci cu mult mai mari decât vor putea fi în cazul unor alegeri generale. Din nefericire, nici candidaţii propuşi de opoziţia unită nu au fost cele mai imaculate persoane pe care PSD-ul le-ar fi putut propune. Dar dacă se poate trage o concluzie în urma acestor alegeri parţiale, ea este aceea că fără constituirea Uniunii Social Liberale, fără unificarea întregii opoziţii, nu ar fi existat nici cea mai mică şansă de înlocuire a actualei puteri.

Toţi cei care cred că alegerile din 21 august reprezintă o înfrângere a Uniunii Social Liberale, fie confundă sondajele de opinie la nivel naţional cu cazul specific a două zone rurale, fie încearcă să influenţeze acea parte a electoratului, cea mai instruită şi cea mai informată, din nefericire cea care este cel mai puţin disciplinată, cea care este cea mai tentată să nu se ducă la vot.

Ne puteți urmări și pe Google News