Cutremur de 6,8 grade în Japonia. Alerta de tsunami a fost ridicată
- Simona Mătieș
- 19 august 2011, 11:11
Un puternic cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade a zguduit, azi, coasta de nord-est a prefecturii Fukushima, a anunţat agenţia japoneză de meteorologie, care a emis o alertă de tsunami, relatează Agerpres.
Nicio modificare a nivelului mării nu a fost constatată la ţărm, aşa că avertizarea a fost ridicată 40 de minute mai târziu, precizează sursa citată. Autorităţile nu au semnalat nici victime şi nici pagube materiale, însă au pus în gardă populaţia în legătură cu riscul unor replici. Avertizarea de tsunami, emisă pentru zona de coastă a prefecturilor Miyagi şi Fukushima, avea în vedere un val care ar putea atinge 50 de centimetri. Cele două prefecturi au fost cel mai grav afectate în urma devastastorului seism, urmat de tsunami, din 11 martie. Fără anomalii la centrala nucleară Seismul a avut loc la orele locale 14:36 (5:36 GMT), nu departe de epicentrul cutremurului care a provocat accidentul de la centrala nucleară Fukushima, din martie. Epicentrul s-a situat în Oceanul Pacific, la circa 80 de kilometri de coastă, la o adâncime de 20 de kilometri. Agenţia niponă de presă Kyodo precizează că, după acest seism, nu s-au înregistrat anomalii la centrala nucleară Onagawa. La rândul ei, compania niponă de electricitate Tokyo Electric Power Co a anunţat că nu s-au înregistrat anomalii la posturile de monitorizare a radiaţiilor de la centrala nucleară Fukushima Daiichi, avariată în martie, şi că operaţiunile de răcire ale reactoarelor continuă. "Centrala nucleară Fukushima nu a suferit nicio avarie", a precizat o purtătoare de cuvânt a operatorului unităţii - Tokyo Electric Power (Tepco). "Nu a fost înregistrat nimic anormal în ceea ce priveşte funcţionarea centralei", a precizat Ai Tanaka. "Toţi angajaţii care lucrează la faţa locului au fost evacuaţi temporar din considerente de securitate", a adăugat ea.