Franţa lui Sarkozy bagă mâna în buzunarele bogaţilor

Franţa lui Sarkozy bagă mâna în buzunarele bogaţilor

După modelul vecinilor germani, Parisul vrea să impoziteze suplimentar veniturile foarte mari. Singura dezbatere care se poartă acum este cea privind pragul de taxare.

Guvernul de la Paris va introduce, de anul viitor, o taxă pe veniturile foarte mari, propunere care vizează alinierea legislaţiei fiscale franceze la măsurile similare adoptate deja de alte state occidentale, precum Germania, Marea Britanie şi Italia. Ideea a apărut pentru prima dată în dezbaterea publică în această primăvară, când executivul francez şi-a luat angajamentul de a adopta o astfel de măsură în cursul acestui an.

"Lucrăm în prezent la această problemă a remune raţiilor pe care adesea le numim extravagante", a recunoscut ministrul francez al bugetului, Valerie Pecresse, citată de "Le Figaro". Variante luate în calcul Un grup de lucru a fost deja creat la nivelul parlamentului francez, propunerile urmând să fie prezentate în această toamnă, în cadrul dezbaterilor privind bugetul pe 2012. Deşi o primă iniţiativă a guvernului condus de Francois Fillon viza taxarea marilor venituri prin intermediul companiilor, prin nededucerea impozitelor dacă salariile depăşesc un anumit nivel, executivul vrea acum să aplice un impozit direct pe gospodării, o soluţie susţinută de mulţi parlamentari.

Astfel, potrivit lui Gilles Carrez, raportorul pe probleme de buget al Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP), partidul de guvernământ de la Paris, în Adunarea Naţională, camera inferioară a legislativului, noua propunere este introducerea unei taxe cuprinse între 1 şi 2 la sută pe veniturile mai mari de un milion de euro anual. Aproximativ 30.000 de familii ar fi vizate dacă acest prag s-ar aplica, potrivit calculelor guvernanţilor francezi. O parte dintre parlamentari atrag atenţia că un astfel de impozit nu ar aduce decât 300 de milioane de euro la bugetul de stat şi cer, în consecinţă, instituirea unor noi praguri.

Pierre Mehaignerie, preşedintele comisiei pentru afaceri sociale din Adunarea Naţională, cere ca această contribuţie să fie aplicată pentru cuplurile cu venituri anuale de peste 150.000 de euro şi celibatarilor care câştigă cel puţin 80.000 de euro. În acest caz, circa 300.000 de gospodării ar fi vizate de această măsură iar veniturile la bugetul de stat ar creşte semnificativ. Curent european Mai multe ţări europene au adoptat deja sau iau în calcul impozitarea marilor venituri. Germania a introdus încă din 2007 o cotă suplimentară de impozitare de 45 la sută pe marile venituri, iar guvernul britanic a majorat, anul trecut, la 50 de procente cota maximă de impozitare a câştigurilor foarte mari. La Roma, executivul condus de Silvio Berlusconi pregăteşte, de asemenea, instituirea unei taxe de solidaritate pentru angajaţii care câştigă peste 90.000 de euro anual. 41% este cota maximă de impozitarea a veniturilor francezilor, majorată cu un procent în urmă cu aproximativ un an.

Ne puteți urmări și pe Google News