Cum îi atrage premierul Emil Boc pe investitorii chinezi
- Antoaneta Etves
- 16 august 2011, 10:39
Forţă de muncă ieftină, dar de calitate, ajutoare de la stat şi acces în zona UE, acestea sunt avantajele pe care oamenii de afaceri chinezi le pot avea dacă vin în România.
Seful Executivului le-a explicat celor prezenţi ieri la Forumul economic româno-chinez, care a avut loc la Beijing, că, deşi România este departe de China, aceasta oferă oportunităţi pentru oamenii de afaceri asiatici. Motivul: ţara noastră este pe locul şapte în UE ca număr de locuitori, iar forţa de muncă este ieftină şi calificată. Într-un discurs de aproximativ o oră, prim-ministrul le-a prezentat oamenilor de afaceri şi oficialilor chinezi evoluţia economiei româneşti, insistând asupra măsurilor de austeritate dispuse de autorităţile de la Bucureşti: "Avem o economie în dezvoltare, unde costul forţei de muncă este încă scăzut, iar calitatea este recunoscută. România poate fi un partener al Chinei, o poartă de intrare spre Europa". Ajutoare de la stat Delegaţia română condusă de Emil Boc, din care fac parte miniştrii Economiei, Finanţelor, Transporturilor şi Culturii, a explicat investitorilor că statul român îi ajută pe cei care investesc în România. Premierul a subliniat că pot beneficia de ajutoare de la stat în cazul în care investesc sume importante în România şi dacă creează multe locuri de muncă. Cele mai interesante proiecte pe care miniştrii au insistat să le prezinte investitorilor şi pentru care premierul Emil Boc a anunţat că asiaticii şi-au arătat disponibilitatea de a încheia parteneriate public-private, sunt: reactoarele 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă, noi capacităţi de cărbune Termoelectrica la Doiceşti, autostrada Sibiu-Piteşti, linia de metrou Bragadiru-Voluntari, dar şi vânzarea la bursă a 15% din acţiunile Transelectrica (TEL), a doua centură a Capitalei şi Canalul Dunăre-Bucureşti. Ariton: Coal Tehnology, interesată de Valea Jiului Compania China Coal Tehnology intenţionează să investească în modernizarea sistemului extractiv al cărbunelui din Valea Jiului, a mai anunţat, după terminarea forumului, ministrul Economiei, Ion Ariton: "În luna octombrie vor veni directorii firmei în România pentru a analiza proiectul de retehnologizare a unităţilor miniere viabile, captarea gazelor de mină şi producerea combustibililor sintetici pe bază de cărbune". Boagiu îi vrea pe canalul Dunăre-Bucureşti Ministrul Transporturilor Anca Boagiu a insistat pe două proiecte: "Primul, varianta de ocolire a Capitalei - vizează construirea a 101 kilometri de autostradă în jurul Bucureştiului, iar al doilea, Canalul Dunăre-Bucureşti, parte a Coridorului IV paneuropean, care porneşte de la Constanţa şi ajunge în Europa Centrală şi de Vest, trecând prin Budapesta, Bratislava, Viena, Praga, Dresda, va asigura degrevarea traficului de marfă din zona Bucureştiului către vestul Europei sau către portul Constanţa, micşorând timpul de parcurs. Valoarea estimată este de 1,9 miliarde de euro, însă suntem în proces de actualizare a acesteia". Linie aeriană directă Bucureşti-Beijing Nici turismul nu a fost uitat de Emil Boc, acesta discutând cu omologul său chinez despre înfiinţarea unei linii aeriene directe Bucureşti-Beijing. Motivul: turiştii chinezi care merg spre alte ţări membre UE să poată vizita şi România. Şi, ca să nu aibă probleme din cauza birocraţiei, premierul român i-a prezentat celui chinez, Bucureşti-Beijing, o ofertă: viză de tranzit pentru turiştii chinezi care să fie valabilă cinci zile. NEGOCIERI Băncile chineze ar putea veni în România După întâlnirea avută cu premierul chinez, Emil Boc a spus că a invitat Beijingul să deschidă sucursale ale unei bănci chineze în România. Totodată, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Municipiului Bucureşti (CCIB) discută în prezent cu reprezentanţii China Development Bank, deţinută de stat, pentru deschiderea la Bucureşti a unei reprezentanţe, potrivit preşedintelui CCIB, Sorin Dimitriu. Acesta face parte din delegaţia română aflată în China. Dimitriu a adăugat că CCIB intenţionează să deschidă, anul viitor,un birou de reprezentare la Beijing. Citiţi şi:
- Boc vrea parteneriat cu China pentru Autostrada Transilvania
- Cine sunt chinezii care vor să ne construiască reactoarele de la Cernavodă