Optimism pe linie: Şi bursele americane au crescut

Optimism pe linie: Şi bursele americane au crescut

Bursele americane au avut ieri una dintre cele mai mari creşteri din acest an, cu un plus de 4,63% al indicelui S&P 500.

Indicele Nasdaq a avut un plus de 4,69% iar Dow Jones de 3,95%. Bursa continuă evoluţiile extreme, după scăderea bruscă de luni, urcarea bruscă de marţi şi minusul accentuat de miercuri.

Motivele găsite de economişti sunt diverse, se arată în publicaţia San Francisco Gate. Astfel, unii vorbesc despre faptul că investitorii au ieşit la cumpărături pentru a profita de reducerile de preţuri din ultimele zile. Alţii însă vorbesc despre datele economice, care arată bine, cel puţin în cazul SUA. Alți analiști amintesc faptul că cei mai mulţi dintre investitori şi-au depăşit temerile legate de problemele pe care le-ar putea avea băncile europene şi modul în care acestea ar putea influenţa economia americană.

Şi bursele europene au crescut ieri: Bursa de la Paris cu +2,89%, cea de la Londra cu +2,75% şi cea de la Frankfurt cu +3,28%.

Ne puteți urmări și pe Google News