Saloanele de bronzat dau dependenţă la fel ca drogurile
- Dan Istratie
- 11 august 2011, 22:09
În ciuda tuturor avertismentelor că ar putea face cancer de piele, tot mai mulţi oameni merg la saloanele de bronzat. Cercetătorii au găsit o explicaţie pentru dependenţa pe care o dau “băile de soare".
Mersul frecvent la un salon de bronzat a devenit o obişnuinţă şi printre români. Cele mai noi studii arată că e de ajuns să mergi la un astfel de salon de două ori, după care vei deveni dependent de sesiunile de bronzare.
O echipă de cercetători de la Southwestern Medical Center, din Marea Britanie, au supus un grup de voluntari unor şedinţe de bronzare şi le-au studiat, ulterior, comportamentul, după cum relatează un articol dailymail.co.uk.
Voluntarii au fost invitaţi la două sesiuni de bronzare. La una dintre ele erau supuşi razelor ultraviolete, la cealaltă erau doar păcăliţi. Monitorizarea specialiştilor a scos la iveală faptul că creierul uman, atunci când corpul e expus la ultraviolete, se comportă la fel ca atunci în cazul dependenţilor de droguri sau alcool.
Bronzatul la salon creşte de 8 ori riscul de a face cancer
“Utilizarea razelor ultraviolete are efecte multiple asupra creierului uman, astfel încât oamenii pot simţi nevoia să persiste în comportamentul lor chiar dacă le face rău", a declarat autorul studiului, doctorul Bryon Adinoff.
Persoanele sub 30 de ani care utilizează paturile sau lămpile solare de cel puţin zece ori pe an, au de opt ori mai mare riscul de a dezvolta un melanom malign, susţine Asociaţia Britanică de Dermatologie, citată de dailymail.co.uk.