Psihiatrii, despre Gore: "E psihopat, nu schizofrenic. Are discernământ"
- Mihai Şoica
- 11 august 2011, 19:16
Interlopul clujean este conştient de răul pe care îl face dar nu se poate abţine, este concluzia comisiei medicale care l-a examinat. Pentru Gore, răul e un mijloc de-a deveni celebru, fiind obsedat de a ieşi în evidenţă. Drogurile şi mediatizarea excesivă îl fac să-şi piardă capul.
Medicii psihiatri susţin categoric că Gore, interlopul clujean arestat pentru 29 de zile, nu este schizofrenic şi că tot ce face e pentru a atrage atenţia asupra lui. În aprilie şi-a tăiat gătul în plină stradă, iar la începutul acestei săptămâni i-a tras o lovitură de cuţit unui asistent medical de la Unitatea de Primire a Urgenţelor Cluj doar pentru a se menţine în centrul atenţiei. Psihiatrii spun că acest gen de oameni ignoră consecinţele faptelor lor.
Gore, pe numele lui Marius David, a fost expertizat psihiatric, la începutul lunii aprilie 2011, de o comisie medico-legală pentru a se stabili dacă are sau nu discernământ. Concluzia medicilor este clară: are responsabilitatea fapelor sale şi are şi discernământ, deci răspunde legal. Cu toate acestea, în aprilie Gore a fost eliberat la doar câteva zile de internare la Secţia Închişi de la Spitalul de Psihiatrie din Cluj, fără să mai fie cercetat penal pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri.
În expertiza medico-legală se arată că Gore are "tulburare de personalitate polimorfă", fiind "instabil emoţional, antisocial şi histrionic". În lumea psihiatrilor, "histrionii" sunt persoanele care vor să dovedească în permanenţă ceva sau să iasă în evidenţă în orice împrejurare.
Comisia medico-legală a mai ajuns la concluzia că Gore are acest comportament din cauza "utilizării de substanţe toxice, nocive pentru sănătate". Concluzia psihiatrilor care l-au analizat pe interlopul clujean este că acesta "poate aprecia critic conţinutul şi consecinţele faptelor sale". Instinctele malefice ale lui Gore Un cunoscut psihiatru clujean, prof. dr. Doina Cosman, spune că Gore nu este schizofrenic şi că mai degrabă are o tulburare de personalitate antisocială, fiind mai aproape de comportamentul unui "psihopat".
Doina Cosman îi atrage atenţia procurorului să nu cadă în jocul făcut de Gore, care mimează schizofrenia. "Nu care cumva procurorul să cadă în capcana lui. Este clar tentativă de omor, a comis o faptă atent construită. Putem spune că pedofilii sunt bolnavi psihic? Cei mai mulţi nu sunt. Gore ştie foarte bine să îşi joace rolul. Până acum a ştiut cum să joace, când pe nebunul, când pe forţosul", spune profesorul universitar.
Deşi Gore a dat declaraţii ce par ale unui schizofrenic, menţionând scene cu urmăriri, invocând voci care îl îndeamnă la masacre, intrând chiar în delir, Doina Cosman spune că interlopul nu e bolnav psihic. "Sub nicio formă nu e schizofrenic. Schizofrenicii au halucinaţii dar, dacă analizezi atent comportamentul lui, vei vedea că totul e simulat. Acum el se justifică pentru fapta lui şi tot ce spune este pentru a se apăra. Totul porneşte la Gore dar şi la alte persoane cu comportament similar de la faptul că nu îşi analizează consecinţele faptelor lor. Acest lucru îl aduce pe Gore mai aproape de oligofrenie, dar vă spun cu toate responsabilitatea că nu este oligofren. El adoptă un comportament simulat şi a ajuns să comită astfel de fapte din cauză că a fost prea mult mediatizat." CITIŢI ŞI:
- Gore din Cluj, cel mai prost interlop din România
- Marele "interlop" Gore, un schizofrenic periculos