Este din ce în ce mai evident că, în pofida a ceea ce cred unii sau alţii, aserţiunea, în conformitate cu care omenirea nu va mai fi deloc aceeaşi după ce va depăşi această criză, este cât se poate de adevărată.
Nenumăraţi "experţi" în economie sau relaţii internaţionale construiesc fără nicio ezitare modele care mai de care mai dogmatice. Mecanismele pentru ei sunt simple şi se reduc la experienţele anterioare ale umanităţii. Toţi îşi imaginează că ceea ce umanitatea a trăit în ultimele cinci milenii este tot ce aceasta poate experimenta. Complet fals! Această criză ne pregăteşte autentice surprize. Explozii sociale, războaie, translatarea unor graniţe sau dispariţia unor state, toate fac parte dintr-un scenariu, din nefericire, extrem de credibil.
Oamenii politici la putere, de la Obama la Putin şi Băsescu, au obligaţia, înscrisă în fişa postului, să îşi calmeze concetăţenii. Această operaţiune poate avea însă efecte contrarii. Este adevărat că panica şi stresul social nu pot fi benefice niciunei societăţi, dar ascunderea flagrantă a adevărului poate avea consecinţe şi mai grave. În societăţile democratice statul are obligaţia de a-şi informa cetăţenii, chiar dacă filtrarea faptelor este obligatorie.
Ce vedem noi azi? În primul rând constat prăbuşirea, stresul şi revenirea ciudată a burselor de dincolo şi de dincoace de ocean, în acelaşi timp cu manifestaţii şi violenţe în importante capitale europene. De la Madrid la Tel Aviv (care politic aprope că este în Europa), cetăţeni conştienţi de erorile societăţilor lor îşi manifestă hotărât indignarea. La Londra s-a ajuns însă mai departe. Acolo, în cartiere sărace şi multiculturale, tineri revoltaţi incendiază magazine şi distrug maşini. Mie mi se pare că aceste incidente seamănă foarte bine cu cele din Franţa, în urmă cu câţiva ani, atunci când cartiere locuite prioritar de cetăţenii francezi de origine magrebiană au explodat. În ambele situaţii, poliţia a fost cea care a provocat reacţia violentă a populaţiei. În anul Academic 1993-1994, am stat un semestru într-o universitate britanică. Ceea ce m-a şocat a fost interesul excesiv al acelei universităţi pentru studiile multiculturale. Se studia tot, de la istoria şi civilizaţia unor societăţi locale asiatice şi africane, până la modalităţile de inserţie a reprezentanţilor acestor comunităţi în lumea occidentală.
Ceea ce vedem astăzi la periferiile Londrei nu este nimic altceva decât rezultatul făţărniciei unei societăţi care a mimat egalitatea şi coexistenţa dintre Orient şi Occident. Suprapunându-se sărăciei într-o lume a toleranţei proclamate în mod repetat, nu a fost nevoie decât de abuzul unui poliţist pentru ca Londra să ia foc. Spiritul societăţii multiculturale, educat de media, şcoli şi universităţi, s-a suprapus însă unor ostilităţi etnice şi culturale ancestrale. Viteza cu care valul de proteste violente a părăsit Londra afectând numeroase alte oraşe britanice importante arată caracterul profund al acestor tensiuni. Şi mai este ceva, manifestanţii nu atacă oameni, ci distrug bunuri.
Aceasta este numai una dintre problemele profunde ale Occidentului. La ea nu putem să nu adăugăm fractura dintre societăţile prospere (precum cea britanică sau cea franceză, deja menţionate) şi celalalte societăţi, extraeuropene, africane sau asiatice, unde, de neimaginat pentru un european sau american, foametea este o realitate. Aceste societăţi se remarcă printr-un spor demografic cu mult superior celui din ţările occidentale. Nu ar surprinde pe nimeni dacă una sau alta dintre aceste societăţi ar exploda mâine.
Oricât de repetitivi ar fi decidenţii politici de la Bucureşti în sensul stabilităţii societăţii în care trăim, ţara noastră face parte din această lume. Nimic din ce se întâmplă pe Wall Street sau în City-ul londonez, niciuna dintre deciziile importante luate la Bruxelles, şi chiar posibile tulburări sociale sau politice de dincolo de Mediterană, nu pot să nu afecteze România. În condiţiile de astăzi realismul pragmatic declarat este de preferat unui optimism exagerat.
Recomandările noastre
