Tabără pentru copiii supraponderali, după model american

Tabără pentru copiii supraponderali, după model american

Prima tabără de acest fel din ţară este organizată, timp de trei săptămâni, în staţiunea montană Straja, din Valea Jiului.

În demersul lor de a-i ajuta pe micuţi să dea jos din kilogramele în plus, într-un mod cât mai plăcut, organizatorii le pun la dispoziţie copiilor specialişti în sport, un medic nutriţionist, un psiholog şi un actor responsabil pentru crearea unei stări de bună dispoziţie în rândurile participanţilor.

“Ne-am inspirat după modelul americanilor" “Este primul an în care organizăm o asemenea tabără, iar ideea aparţine unei mămici al cărei băieţel are probleme cu greutatea. Ne-am inspirat după modelul americanilor, care desfăşoară tabere tematice de peste 40 de ani. Copiii care au venit în tabără au fost recomandaţi de medicii şcolari care au constatat că micuţii duc un stil de viaţă nesănătos, cu foarte mult timp petrecut în faţa calculatorului şi cu preferinţe spre hrana gen fast-food", a declarat, luni, pentru Agerpres, Viorica Romoşanu, organizator în cadrul Complexului Platoul Soarelui din staţiunea Straja.

Medicul nutriţionist îi va învăţa cum să îşi pregătească mici gustări sănătoase

Pe parcursul celor trei săptămâni de activitate, până pe 13 august, copiii vor îmbina activităţile recreative specifice unei tabere cu drumeţiile, sportul, distracţia într-un parc de aventură, jocurile diverse, toate fiind menite să consume din excedentul de calorii. În paralel, un medic nutriţionist-diabetolog va controla necesarul caloric al fiecărei mese şi-i va învăţa pe cei mici cum pot să-şi pregătească singuri mici gustări sănătoase, atunci când se vor întoarce acasă.

"Copiii au la dispoziţie trei mese principale şi două sau trei gustări pe zi, astfel încât să le fie asigurat necesarul de elemente nutritive, dar să nu fie depăşit un anumit număr de calorii, astfel încât la sfârşitul stagiului de trei săptămâni să se vadă o scădere în greutate", a explicat Viorica Romoşanu.

Distracţie şi mişcare în aer liber

Un actor se ocupă de programul distractiv al tinerilor, iar un psiholog discută cu aceştia diverse probleme pe teme comune, de la cele de modă, până la efectul reclamelor în viaţa de zi cu zi.

Ultima săptămână de tabără va fi organizată la poalele Retezatului, în zona Câmpuşel, unde copiii vor merge cu cortul, vor participa la partide de pescuit, vor vizita mai multe peşteri şi vor învăţa tehnici de supravieţuire în natură. Toate au ca scop determinarea tinerilor să-şi schimbe stilul de viaţă, să devină persoane active, scopul final fiind scăderea în greutate..

Deoarece a fost anunţată abia la jumătatea lunii iunie, în tabără au venit doar patru copii din Bucureşti, Cluj Napoca şi Zalău, ai căror părinţi au aflat despre organizarea acesteia de la medicii şcolari. Reprezentanta Complexului Platoul Soarelui Straja a ţinut să precizeze însă că activităţile s-ar fi derulat normal chiar şi cu un singur participant, fiind vorba de o acţiune dedicată sănătăţii tinerilor.

Ne puteți urmări și pe Google News