Cum și când va fi privatizată o parte din compania Tarom

Cum și când va fi privatizată o parte din compania Tarom

Executivul vrea să desemneze un consultant juridic până la sfârșitul lunii septembrie, care să asigure consultanță pentru privatizare a cel mult 20% din Tarom, se precizează într-un proiect de hotărâre de Guvern.

Totodată, până la sfârșitul aceleași luni, Guvernul va desemna o bancă de investiții care să gestioneze o ofertă publică. ”Vom finaliza privatizarea parțială până la finele lunii decembrie. Până la finele anului se va angaja la Tarom o echipă de management privat”, se mai precizează în document. Datoriile și patrimoniul, puse pe hârtie Înainte de a se începe privatizarea a 20% din companie, specialiștii vor inventaria proprietățiile Tarom și datoriile acesteia, și vor fi notificați creditorii societății cu privire la posibilitatea modificării structurii acționariatului ca urmare a privatizării și, eventual, obținerii acordului acestora. Șase reprezentanți nominalizați din partea Ministerului Transporturilor și unul nominalizat de Ministerul Finanțelor vor alcătui comisia de privatizare. Fiecare membru va avea o indemnizație lunară brută asigurată din bugetul propriu de venituri și cheltuieli ale Ministerului Transporturilor. Aceasta nu poate depăși 2.500 de lei.  Ce servicii prestează Tarom Potrivit legii, compania are ca obiect de activitate executarea de transporturi aeriene interne și internațiobnale de călători și bagaje, dar și de mărfuri și poștă prin curse regulate și charter. Totodată, comercializează în regim de ”duty-free”, handling, catering și efectuează transport terestru în continuarea transportului aerian. Vezi aici cum cum și când se va privatiza o parte din Tarom