Aparatele ideologice comuniste au funcţionat prin acţiunile unor indivizi concreţi, servitorii zeloşi ai dogmelor marxist-leniniste. Aceşti oameni au asigurat înregimentarea culturală, rusificarea ca strategie pedagogică anti-naţională, eliminarea şi distrugerea elitelor intelectuale din şcoli şi facultăţi, lichidarea moştenirilor spirituale democratice şi impunerea pseudo-valorilor drept repere inconturnabile ale "noii civilizaţii"a leninismului.
Aceşti oameni au fost arhitecţii utopiei. Între ei, Mihail Roller a jucat un rol cu deosebire nefast. Degradarea şi distrugerea ştiinţelor umane în România nu s-a limitat însă la prima perioadă a dictaturii comuniste din România. Noii rolleri (Muşat, Ardeleanu, Tudosescu, Petru Pânzaru, Stroia, Ştefan Costea, Boboc, Aculin Cazacu, N. Gogoneaţă, Radu Pantazi, Al. Tănase, Gh. Al. Cazan, Aurelian Bondrea, Eugen Florescu, activiştii de la "Direcţia Predării Ştiinţelor Sociale" din Ministerul Învăţământului, consilierii lui Mihnea Gheorghiu de la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice, vehemenţii "ateişti ştiinţifici", doctrinarii "normelor eticii şi echităţii socialiste" şi ai "socialismului ştiinţific", esteticienii, eticienii, istoricii, sociologii de serviciu) au continuat să facă ravagii în câmpul spiritului. Au fost de fapt, în pofida proclamaţiilor lor pseudo-patriotice, urmaşii fideli ai celui care a agresat cultura românească în anii stalinismului dezlănţuit. Maniac al purităţii ideologice, obsedat de întărirea vigilenţei pe “frontul istoric", un impostor propulsat în fruntea lumii academice româneşti, Roller a fost, ca şi Trofim Lîsenko în biologia sovietică, un şarlatan. Asemeni geneticienilor sovietici terorizaţi de Lîsenko şi banda sa, istoricii români tremurau de groaza lui Roller şi a ciracilor săi. Nu a rămas în urma sa nici măcar un text care să poată fi citat drept contribuţie ştiinţifică. Au rămas în schimb amintirile unor destine zdrobite, memoria campaniilor delirante de demascare a variilor "devieri" de la linia jdanovistă. A rămas “Manualul unic de istorie a RPR", o sinteză grotescă de falsificări, mistificări şi minciuni crase. Evident, acţiunile distructive ale lui Roller n-ar fi fost posibile fără sprijinul primit din partea conducerii supreme a PMR: Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Iosif Chişinevschi, Miron Constantinescu, dar mai ales Leonte Răutu (cu care a fost prieten personal), au fost cei care i-au permis lui Roller să-şi desfăşoare sinistrele operaţiuni de îndoctrinare ideologică. Nu numai că l-au tolerat, dar l-au şi încurajat în ale sale defulări isteroide. Roller a fost instrumentul voluntar şi pervers al unei politici deliberate de anihilare a tradiţiei europene, pro-occidentale din ştiinţele umane. Când "maurul" Roller devenise incomod, după ce îşi îndeplinise cu prisosinţă macabra datorie, după ce în februarie 1956, Congresul al XX-lea al PCUS lansase destalinizarea, liderii PMR au decis să se debaraseze de stingheritorul Roller (tot aşa cum debarcată a fost şi aberanta, inepta Ofelia Manole). Măştile noi ale stalinismului românesc cereau noi politruci, noi lachei. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu el dacă nu murea în 1958. S-a sinucis, cum susţin unii? A murit de inimă rea, ca urmare a decesului fiicei sale mai mici, Sonia, într-un teribil accident (s-a lovit la cap cazând în bazinul din parcul sanatoriului Otopeni unde se afla internat tatăl său)? În mod cert partidul nu mai avea nevoie de el. Ca director adjunct al Institutului de Istorie al PMR era oricum marginalizat, lucrând în subordinea unui Constantin Pârvulescu, el însuşi în plină dizgraţie. Mi-e greu să-mi imaginez un Roller adaptat la exigenţele stalinismului naţional. Un Roller conlucrând cu Gh. Zaharia, Ştefan Pascu, Ştefan Stefănescu, Viorica Moisuc, Titu Georgescu, N. Copoiu, Gh. I. Ioniţă, Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu. Devenise de fapt un personaj total indezirabil, o mărturie vie, ori mai exact spus o relicvă a obedienţei infinite a celor care se voiau acum promotorii "valorilor patriotice" în raport cu Stalin şi stalinismul. Spre deosebire de cameleonul oportunist C. Ionescu-Gulian, groparul filosofiei româneşti, Roller chiar crezuse de o manieră nevrotică în misiunea sa, nu avea cum să mimeze o pliere pe noile imperative. Stalinismul său a fost unul structural şi definitiv, născut dintr-o pasiune totală. Era vorba de o identificare existenţială. În "Raportul Final" al Comisei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (Humanitas, 2007), numele lui Roller figurează, cum este firesc, în dicţionarul principalelor figuri ale comunismului din Romania. Recomand totodată fişa biografică a lui Mihail Roller realizată de istoricii Stefan Bosomitu şi Mihai Burcea. Ea este inclusă în secţiunea "Biografiile nomenklaturii" care poate fi găsită pe site-ul IICCMER (www.crimelecomunismului.ro).
Recomandările noastre
