Căldură mai scumpă în București, dar mai ușor de suportat

Căldură mai scumpă în București, dar mai ușor de suportat

Muncipalitatea analizează introducerea a două tarife noi pentru energia termică din București, în funcție de venitul populației. În plus, tariful va fi unic în fiecare lună.

Specialiștii Primăriei Capitalei au pus pe hârtie două proiecte de Hotărâre de Consiliu care prevăd creșterea tarifului perceput pentru căldura livrată populației și modalitatea de plată a energiei termice. Dacă actele vor fi aprobate, o familie formată din trei persoane, care locuiește într-un apartament cu două camere, și are un venit de peste 3.000 de lei va plăti aproximativ 212-252 de lei pentru fiecare gigacalorie consumată. Pe de altă parte, familiile care au venit mai mic de 3.000 de lei vor plăti, din toamnă, între 160-180 de lei pentru fiecare gigacalorie consumată. Totuși, factura va fi mai ușor de suportat chiar dacă tariful va fi mai mare pentru toată lume, susțin specialiștii Muncipalității. „Consumul va fi eșalonat pe un an întreg. Astfel, se va plăti o sumă fixă în fiecare lună, iar la sfârșitul anului se va trage linie și se va vedea dacă mai trebuie plătit ceva sau nu. Dacă s-a plătit în plus, banii vor fi reportați pentru primele luni din următorul an. Așa, facturile de iarnă de la întreținere nu vor mai exploda”, au explicat, pentru EVZ, surse din cadrul Primăriei Capitalei. RADET este în colaps financiar Întrebați de ce este nevoie de creșterea prețului energiei termice, specialiștii Primăriei Capitalei, dar și mai mulți consilieri generali, au explicat că Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) a acumulat datorii de nu mai puțin de 500 de milioane de euro către ELCEN, iar în fiecare an sunt necesari aproximativ 200 de milioane de euro pentru asigurarea subvenției acordată populației. ”În prezent, Municipalitatea are 100 de milioane de euro disponibili pentru subvenții. Dacă nu se va lua această decizie se vor acumula și mai multe datorii. În ceea ce privește datoria, autoritatea locală poartă discuții cu Executivul pentru a rezolva problema”, au mai explicat, pentru EVZ, aceleași surse. Totodată, autoritățile vor ca RADET să aibă, pe viitor, doar jumătate doar 2.500 de angajați, față de 4.300 câți sunt în prezent. Totuși, reducerea de personal va costa aproximativ 30 de milioane de euro, astfel că pentru fiecare angajat concediat autoritatea va cheltui un mai puțin de 15.000 de euro, potrivit unui proiect de Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind studiul de oportunitate privind delegarea gestiunii Serviciului Public de Alimentare cu energie termică a Muncipiului Bucureşti.