O VIAŢĂ LA MANIVELĂ. De vreo zece ani, cantonierii nu mai sunt ce-au fost. Acum le zice păzitori de bariere. Nea Dobrică, paznicul de la Plosca, face tot ce ştie: manevrează bariera trenului de Roşiori.

De câte ori coboară bariera din faţa căii ferate care leagă Alexandria de Roşiorii de Vede, Marian Dobrică îşi ia porţia de înjurături de la şoferii ghinionişti care n-au apucat să ia faţa trenului. "Iar o pui nene, f... mama ei de treabă, cu o oră înainte!". Nea Dobrică s-a obişnuit în cei 20 de ani, de când e amploaiat la CFR. De şapte e responsabil cu coborâtul şi ridicatul barierei de cale ferată la un canton aruncat în mijlocul Câmpiei Române.

Până pe la sfârşitul anilor ’90, în cartea de muncă, celor cu aceeaşi meserie ca a lui li se zicea, firesc, cantonier. Asta până ce un cap pătrat din minister a hotărât că denumirea din nomenclatorul de meserii e desuetă şi a schimbat-o în "păzitor de barieră".

Pe Dobrică nu l-a afectat deloc. Iarna pe ger şi vara pe caniculă el face tot ce ştie. Pune bariera când vine trenul şi o ridică după ce trece. Pericolele din tren Marian Dobrică are 43 de ani şi de şapte păzeşte bariera de la kilometrul 211 + 700, de lângă satul Plosca, judeţul Teleorman. "Am început ca manevrant la CFR. Legam şi dezlegam vagoane. Da! Am şi împins vagoane!", râde cantonierul cu gura până la urechi.

Apoi, a făcut o şcoală de şase luni şi a ajuns acar la gara Roşiori-Est. Când au început reducerile de personal i-au desfiinţat postul şi a retrogradat ca "păzitor de barieră".

Sprinten ca un iepure de câmp, Dobrică se repede la "manivela pentru manipularea cumpenelor barierelor" pe care le are în custodie. Se apropie personalul 9365 care, la fix 13.55, vine dinspre Roşiori către Alexandria. Apoi, se poziţionează în "locul de postare". Adică în cuşca de plasă semi-închisă menită să-l protejeze de eventualele "proiectile" care l-ar putea lua la ţintă din tren: "Mai fac unii «obscene», mai te-njură, da’ nu-i auzi! Deh, puştani..." El n-a păţit-o, dar alţii şi-au luat-o. "Tre’ să ţin stegu’ galben înainte, când «defilează» trenul, să vadă mecanicul că nu-i pericol! Că dacă e, tre’ să fac rotocoale cu el în faţa corpului", se dă important Marian Dobrică.

Cantonul are curent doar pe sub uşă

Nea Dobrică, la fel ca toţi consătenii săi din Plosca, are o criză de identitate. Nu ştie exact ce e: "Cre’ că sunt teleoltean!", se amuză teleormăneanul.

Pe graficul de ieri erau 28 de trenuri, marfare sau de pasageri. Da’ el nu vede decât jumătate, în cele 12 ore cât e tura de zi. Lucrează, el cu alţi doi cheferişti, 12 cu 24. "Iarna e mai greu!", se uită câş Dobrică la caşcarabeta de trei metri pe trei, cu pereţii coşcoviţi, botezată pompos canton.

"Are geamuri pe trei părţi şi iarna e curent de mă ia pe sus. E un pic mai bine ca afară!", visează nea Dobrică la termopane. Prizele sunt element de decor. "De când am venit io, n-am prins curent electric! Avem lanterne şi lămpi cu petrol pentru bariere!", se uită cu ciudă nea Dobrică la contorul înţepenit de ani de zile la numai 18 kilowaţi. Un fierbător fără ştecher e atârnat într-un cui, pe post de bibelou. Teleolteanul şi pericolele de la barieră Acum că e vară, e mai bine. Numai muştele ce-l atacă în picaje sinucigaşe îl calcă pe nervi pe nea Dobrică. Lângă canton sunt doi nuci care-i asigură "aerul condiţionat". În spate, se întind cât vezi cu ochii tarlale de grâu şi porumb. Doi căţei nebotezaţi, cu cozile pe sus şi privire miloagă, sunt şi ei parte a decorului semănătorist: "Merg şi cerşesc la portiera maşinii...", îi deconspiră nea Dobrică.

"Pericole sunt numa’ când trece unu’ beat sau nervos pe lângă bariera lăsată. Ce să-i faci, taci şi-nghiţi! Mai le iei numărul şi faci raport de eveniment. Da’ numa’ când fac avarii!", îşi zburleşte "teleolteanul" mustaţa "pe oală".

Ca la arest

Cantonul arată ca o cameră de arest. N-au voie cu pat, iar scaunul pe care stă Dobrică n-are spătar. N-au voie cu ziare şi nici cu radio nu e permis: "Să nu ne distragă atenţia!". Singurul element de confort e o sobă de teracotă care a avut şi vremuri mai bune. Când îl încearcă "nevoia", nea Dobrică se bagă în spatele nucilor, prin boscheţi, iar apă bea dintr-un puţ.

Pe masă, printre graficele de transport, se plictiseşte un telefon cu manivelă. Ţârâitul său strident se aude la 50 de metri în jur. E singura legătură cu staţiile din Plosca şi Alexandria.

Marian Dobrică are un flăcău de 14 ani: "Nu vrea la CFR. Înainte, se zicea că, dacă vrei să-ţi blestemi copilul, îl faci cheferist", se distrează cantonierul în timp ce se uită la şoseaua care face o curbă înainte să taie şina spre Roşiori. "De două-trei ori pe lună, sunt unii care o ratează şi se opresc în nucii ăiă...", mustăceşte nea Dobrică.

Manivela vieţii sale

Cantonierul nu prea mai are dinţi prin gură: "Deh..., greutăţile! Bani-s puţini, ca peste tot. Io am 960 de lei baza şi cu sporuri, cu tot, ridic o mie de lei. Da’ e bine, nu mă plâng...", e modest sărmanul.

Orele suplimentare se plătesc când sunt bani sau se compensează în "libere", când se găsesc oameni de schimb. Până de curând, primeau anual pantaloni, veston, şapcă, bocanci la trei ani şi şubă la cinci. Acum, când mă duc la magazie, nu găseşti şi când au, nu am timp...".

Doar vestele reflectorizante sunt tot timpul pe stoc. Nea Dobrică e mândru ca un erou ceferist. Stă cu braţele încrucişate pe piept şi priveşte în zare ca un paznic de far după vapoare. "Tre’ să vină personalu’ 9306, de 15.05, care merge la Bucureşti! Telefonul îţi zgârie timpanul de trei ori. "E semnalu’ că a plecat din Alexandria!", explică meseriaşul şi o ia la goană spre manivela vieţii sale. "Are geamuri pe trei părţi şi iarna e curent de mă ia pe sus. E un pic mai bine ca afară! De când am venit io, n-am prins curent electric! Avem lanterne şi lămpi cu petrol pentru bariere!" NEA MARIAN DOBRICĂ, păzitor de barieră, ex-cantonier

PLICTIS

"Zona de siguranţă" şi dispreţul căţelului

În dreapta cantonului, "păzitorii" de la Plosca şi-au înjghebat o grădiniţă cu dovlecei, roşii şi ardei. Doar că umbra nucilor nu prea-i lasă să crească. Pe unul dintre copaci e bătută în cuie o tablă ruginită care te avertizează ca la 20 de metri de axul căii ferate e "Zonă de siguranţă feroviară" şi că accesul e interzis.

În dispreţul seriosului anunţ, unul din cei doi căţei ai cantonului tocmai hidratează arborele, cu piciorul dreapa-spate ridicat. Nea Dobrică, lezat în amorul propriu, îl ia la goană.