Fostul oficial MAI, Laurenţiu Mironescu, pus în libertate în această noapte
- Petrisor Cana
- 22 iunie 2011, 11:12
Magistraţii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, aseară, punerea în libertate a lui Laurenţiu Mironescu, arestat preventiv în dosarul „Şpaga din Portul Constanța”. Fostul secretar de general al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) va fi eliberat împreună cu alţi trei inculpaţi.
Liviu Bratu, Adrian Pătraşcu şi Corneliu Păun vor fi cercetaţi în libertate alături de fostul oficial MAI. Decizia a fost luată, prin hotărâre definitivă, aseară, de completul format din cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Prin aceeaşi decizie, s-a hotărât că cei patru nu vor putea părăsi ţara. Mandatul lor expiră astăzi. De asemenea, judecătorii au decis ca ceilalţi 24 de inculpaţi în acest dosar să rămână în arest. Cei patru vor fi puşi în libertate în noaptea de miercuri spre joi, când expiră perioada de arest preventiv, astfel cum a fost stabilită conform ultimei decizii de prelungiure a mandatului. Instanţa supremă a decis, sâmbătă, ca cele 28 de persoane din „gruparea Mironescu" să rămână în continuare în arest, admiţând propunerea procurorilor anticorupţie de prelungire cu 30 de zile a mandatelor emise pe numele acestora în dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanţa. CITIŢI ŞI:
- Prăpastia politică din "Portul şpăgii"
- Drumul containerelor prin vămile româneşti
- Interceptările le-au pus cătuşe contrabandiştilor din port. Cine e "omul de la capătul tunelului"?
- Boc, despre fostul secretar al MAI, Laurenţiu Mironescu: "Dacă era un favorizat al partidului, nu făcea obiectul anchetei"
- Laurenţiu Mironescu: "O să intru în intimitatea ministrului"
- Discuţii cifrate la vamă: "Să-mi aduci şi mie 3 "sandvişuri"!" (1 "sandviş" = 1.000 euro)