Românii iubesc muzica reggae a lui Ali Campbell

Românii iubesc muzica reggae a lui Ali Campbell

Concertul lui Ali Campbell, aproape o oră şi jumătate de muzică reggae, a avut parte de o atmosferă foarte caldă care i-a făcut pe toţi cei de la Sala Palatului să danseze şi să cânte alături solist.

El a apărut pe scenă puţin după ora 21.30, după un scurt recital al formaţiei româneşti Taxi şi după ce Marina Sturdza a prezentat fundaţia FARA, cea care a organizat concertul. Publicul s-a ridicat şi a început să aplaude în ritmul piesei "Here I Am Baby" încă de la început. Mereu cu zâmbetul pe buze şi dând din şolduri pe muzica ritmată, solistul a antrenat în veselia reggae şi sala aproape plină.

"Ridicaţi mâinile dacă iubiţi muzica reggae", a strigat Campbell în timpul concertului şi publicul l-a urmat entuziast. Campbell a alternat, în cele 20 de piese pe care le-a cântat, hituri UB40 cu melodii din cariera sa solo.

Stilul lul Campbell nu s-a schimbat în urma despărţirii de ceilalţi membri ai formaţiei. El a păstrat un public fidel în ţară, oameni care ştiu de la primele acorduri melodiile şi susţin noua formaţie.

La piesa "Homely girl" oamenii deja s-au mutat în partea din faţă a sălii pentru a fi mai aproape de artist. A continuat seria de hituri cu o piesă pe care o cânta în original cu Bitty McLean, "Would I Lie to You".

Printre cover-urile de pe ultimul album s-au strecurat şi piese greu de imaginat în stilul reggae ca "Paint it Black" de la The Rolling Stones sau melodia "Baker Street", cântată în original de Jerry Rafferty. După fiecare melodie sala se lumina, iar în faţa formaţiei apăreau oamenii care aplaudau la unison fiecare intervenţie a trupei.

Ali Campbell s-a retras de pe scenă după ce a cântat "Can’t Help Falling in Love" împreună cu cei prezenţi la Sala Palatului. A încheiat cu "Kingston Town" şi, cea mai aşteptată melodie, "Red Red Wine".

Înainte să părăsească scena definitiv, solistul le-a urat oamenilor "Big Love" şi a plecat în aplauzele unui public care s-a bucurat de fiecare clipă a concertului. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/uYTsUoSgNcY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News