Cannes 2011: România a ratat "Un Certain Regard"

Cannes 2011: România a ratat "Un Certain Regard"

Anul acesta trei premii au recompensat unii cineaşti ale căror lungmetraje au fost selectate în secţiunea Un Certain Regard, numai că ultimul şi cel mai important a fost împărţit între două filme.

Thierry Fremaux a deschis ceremonia de la sala Debussy, în cadrul căreia s-au acordat premiile secţiunii Un Certain Regard. A cerut sălii să aplaude toţi ruşii prezenţi – secţiunea s-a încheiat cu o proiecţie a lungmetrajului "Elena" de Andrei Zviaghinţev – şi în special pe Andrei Konchalovsky.

Apoi pe scenă a urcat întregul juriu al secţiunii, inclusiv preşedintele Emir Kusturica. "Am acceptat această onoare, nu doar pentru că ţin la Fremaux şi respect festivalul, ci şi pentru că eu am crescut în Competiţie. În cei 25 de ani de când vin la Cannes nu am văzut nici un film din această secţiune şi simţeam că nu mă comportasem frumos (…) Sper că atunci când voi fi bătrân Un Certain Regard va fi mai importantă decât Competiţia", a glumit Kusturica.

Premiul pentru regie i-a revenit lui Mohammad Rasoulof pentru lungmetrajul "Bé Omid é Didar"; cineastul iranian a fost absent, dar şi-a trimis soţia pentru a accepta distincţia.

<iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/qT47jlKx-AY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Juriul a oferit şi un premiu special pentru filmul "Elena" de Andrei Zviaghinţev. "Mulţumesc echipei, actriţelor mele, producătorului şi directorului meu de imagine", a declarat regizorul, care i-a mulţumit şi juriului şi a spus că a rămas interzis la aflarea veştii.

Fremaux a anunţat două premii aex-aequo: "Halt Auf Freier Strecke" de Andreas Dresen şi "Arirang" de Kim Ki-duk. "Anul trecut noi şi echipa mea am trecut prin momente grele. Cum suntem realizatori de filme, am reuşit să ne transpunem emoţiile într-un lungmetraj pe care l-am pus într-o sticlă şi l-am aruncat în Mediterana. Mă bucur că a ajuns la Cannes", a spus Dressen.

<iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/5KXweyURWP4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

În ovaţiile sălii, Kim Ki-duk a mulţumit pentru premiu cântând (ceea ce face şi în "Arirang"). De altfel, dintre cele două lungmetraje, al lui Kim Ki-duk era cel mai controversat: unii critici au considerat că regizorul a luat-o razna, alţii au apreciat originalitatea cineastului, spunând că a realizat o mostră extraordinară de "«Do It Yourself» cinema".

<iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/uBqFVhs9UAE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Singurul lungmetraj românesc selecţionat la Cannes în secţiunea Un Certain Regard era "Loverboy" de Cătălin Mitulescu. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/TkrBXpQ1Ct0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Corespondenţă de la Cannes

Ne puteți urmări și pe Google News