Cei trei care au speriat Vasluiul: Turbatu, Duluman şi Buguleţ
- Ionela Săvescu
- 21 mai 2011, 22:46
Cei trei şefi ai Poliţiei Locale Vaslui sunt acuzaţi de găinării comise în serie. Ultima, "sifonată" de cei mici printr-o anonimă, este împărţirea a 250.000 de lei.
În timp ce majoritatea poliţiilor locale din ţară strânge cureaua când vine vorba de achiziţii şi de cheltuieli, şefii instituţiei din Vaslui au dovedit, anul trecut, că pot risipi din bugetul local fără niciun fel de restricţie.
O anonimă "adjudecată" de câţiva angajaţi, trimisă către DNA Iaşi, a declanşat o anchetă în interiorul instituţiei.
Obiectul cercetărilor îl face consumul a 50 de tone de combustibil în decursul anului 2010. Cele şase maşini din parcul auto, patru autoturisme Dacia Logan şi două Dacii 1310, au "mâncat", fiecare, câte 694 de litri de benzină într-o singură lună.
Pe zi, asta în cazul în care am împărţi volumul la 30 de zile posibil lucrătoare, un autoturism a fost alimentat cu 23 litri de benzină. La un consum mediu de 8%, ajungem la concluzia că o maşină a Poliţiei Locale Vaslui parcurge în jur de 290-300 de kilometri pe zi. De zece ori mai mult decât autoturismele poliţiilor locale din ţară.
"Furt pe faţă", au spus angajaţii nemulţumiţi de salariile mici şi de faptul că, pe hârtie, ei se plimbă ca boierii cu maşina, dar, de fapt, sunt trimişi în patrulare pe jos.
"Noi, politiştii locali, suntem tari supăraţi pe atitudinea acestor boşi"
Scrisoarea trimisă de agenţii locali anchetatorilor este plină de acuzaţii aduse lui Laurenţiu Turbatu, şeful instituţiei. Dacă unele frizează ridicolul într-atât să se ajungă la faptul că poliţiştii n-au un scaun pe care să stea în sediul insituţiei, iar încălţămintea li s-a rupt după nici două săptămâni de la prima purtare, altele sunt cu-adevărat grave.
"Noi, politiştii locali, suntem tari supăraţi pe atitudinea acestor boşi, care în loc să lupte pentru noi, că avem cele mai mici lefi din ţară, cheltuiesc banii pe ce vor ei. Cu toate ca anumite achiziţii au fost sistate prin legislaţia în vigoare, ei au cumpărat sisteme de supraveghere. Au montat sisteme audio-video în sediu ca să asculte angajaţii ce vorbesc despre filiera Turbatu – Buguleţ – Duluman", scriu poliţiştii.
Răspunsuri vagi de la autorităţi
Turbatu însă spune că sistemul de supraveghere funcţionează încă din prima zi de la montare şi a fost achiziţionat prin cumpărare directă. Alte informaţii detaliate refuză să dea, transmiţând că va lămuri problema "doar prin comunicate de presă".
Mai mult, răspunsurile lui legate de achiziţia combustibilului sunt evazive. "Sumele aferente cheltuielilor privind cumpărarea şi procedura de achiziţionare pot fi găsite în sistemul Electronic de Achiziţii Publice", scrie Turbatu într-un răspuns oficial.
Licitaţiile publicate arată că, în 2010, au cumpărat benzină fără plumb în valoare de 63.025 lei, pe bonuri valorice. Vasile Pavăl, primarul, nu infirmă, nici nu confirmă zvonurile. Ştie doar că reprezentanţii DNA au luat la puricat documentele poliţiei şi continuă cercetările.
În patrulare, mai mult pe jos
O echipă de patrulare a poliţiei locale are de monitorizat, de regulă, un număr de zece – cincisprezece străzi. Operativii însă mai iau şi la pas traseele, pentru că, în urma ordonanţei de urgenţă 55/2010, cea care are ca obiect reducerea consumului de carburanţi în instituţiile publice, au primit dispoziţii să tragă maşinile pe dreapta pe cât e cazul.
În anonima de la Vaslui, poliţiştii acuză că deseori erau nevoiţi să iasă "pe teren" fără autoturism. Cele 50 de tone de benzină consumate într-un an arată însă că ar fi putut monitoriza singuri un oraş precum Bucureştiul.
Situaţia nu este însă la fel în alte poliţii locale, unde există limită de kilometri în fiecare zi, pentru fiecare autovehicul. Poliţia locală Botoşani, un oraş de mărimea Vasluiului, are tot şase maşini în parcul auto. Ioan Onuţu, şeful insituţiei, spune însă că, în 2010, a cheltuit din buget 39.000 de lei pentru combustibil. Un calcul arată că a achiziţionat aproximativ 7,3 tone de benzină.
Cinci maşini sunt în parcul auto al poliţiei comunitare Călăraşi. În 2010, şeful Daniel Anghel a cumpărat combustibil în valoare de 31.000 de lei. Are aceeaşi normă – 30 de kilometri pe zi. Un singur autoturism consumă cam 120 de litri de benzină pe lună.
ALTĂ GLUMĂ LA VASLUI
Florile din parcuri, predate cu proces verbal poliţiştilor
La sfârşitul anului 2010, 40 de angajaţi ai Poliţiei Locale Vaslui au fost concediaţi odată cu restructurările din sistemul bugetar. Într-una din imediatele şedinţe ale Consiliului Local, un consilier atrăgea atenţia asupra faptului că pe lista neagră a celor puşi pe tuşă nu se află nici soţia lui Laurenţiu Turbatu, Carmen Mariana Turbatu, nici fratele acestuia. Şeful poliţiei a ţinut atunci să precizeze că nevasta lui, care ocupă funcţia de "şef serviciu organizare", a absolvit două facultăţi şi a ocupat postul prin concurs. La fel şi fratele lui.
În anonima care a ajuns la DNA, poliţiştii mai susţin că, de-a lungul timpului, Turbatu şi-a angajat în poliţie şi o cumnată, dar şi mai mulţi fini. Glumele despre angajaţii poliţiei locale s-au înteţit în momentul în care primarul Vasile Pavăl, supărat că spaţiile verzi sunt devastate după o zi de la amenajare, i-a cerut lui Laurenţiu Turbatu ca agenţii să aibă grijă de fiecare floare de pe domeniul public.
"Tot ceea ce lipseşte sau este distrus pe tura unuia dintre ei se impută la salariu", declara, în urmă cu câteva săptămâni, Pavăl, care a dăugat ca florile vor fi predate cu proces- verbal poliţiştilor.
Şi la această nouă sarcină agenţii au reacţionat dur în scrisorica trimisă la DNA. "Domn primar, daţi-ne bani, nu 500 lei pe lună, că asta nu e leafă de poliţist. Şi pune-i pe alţii să păzească flori cu 500 lei".
Declaraţiile de avere ale lui Laurenţiu Turbatu şi ale soţiei sale, Carmen Mariana, arată că cei doi deţin, pe lângă mai multe terenuri, şi un garaj de 20 metri pătraţi la Slănic Moldova. În luna ianuarie, cei doi au scos la vânzare pe un site imobilul, descriindu-l ca fiind "cabană cu garaj, izolată termic, cablu, boiler, şemineu". Persoana de contact este Carmen Mariana Turbatu. Cei doi au cerut 63.000 de lei pentru imobil.