Peste 2.000 de localnici din Năvodari au protestat astăzi în centrul oraşului faţă de construcţia unui depozit de deşeuri industriale în imediata vecinătate a oraşului. Proiectul aparţine unui investitor italian care a obţinut acordul Ministerului de Mediu pentru construirea unui depozit de deşeuri pe amplasamentul fostei fabrici de îngrăşăminte Năvodari.
Manifestaţia de protest a fost organizată de asociaţii ecologiste şi de Primăria Năvodari. Adulţi, tineri şi elevi din toate şcolile au scandat lozinci împotriva depozitului de deşeuri şi au fluturat pancarte pe care se putea citi: "Nu vrem să fim groapa de gunoi a Europei", "Noi vrem sănătate, nu toxicitate", "Noi cei mici nu vă primim aici", "Nu poluaţi natura", "Năvodariul nu vă vrea, plecaţi în Italia". Acesta este al doilea protest de amploare organizat la Năvodari după ce, anul trecut, primarul oraşului, Nicolae Matei, a fost obligat, prin decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Constanţa, să emită autorizaţia de construire a depozitului de deşeuri industriale despre care edilul susţine că "sunt toxice, radioactive, periculoase". Nicoale Matei a transmis manifestanţilor că nu va elibera autorizaţia, "cu riscul să fac puşcărie, poate ăsta este destinul meu, să mă sacrifice pentru binele locuitorilor mei". El a mai spus că "dacă nu vom opri acest proiect, la doi paşi de oraş urmează să se ridice un adevărat munte toxic de 94 metri înălţime, visual inestetic şi cu un impact devastator asupra sănătăţii prin contaminarea apei freatice şi prin deversările directe în Marea Neagră. Atragem atenţia că totul se întâmplă la trei kilometri de Mamaia şi la un kilometru de valurile mării". Investitorul italian Roberti Vicentelli, prezent şI el la manifestaţie, a declarat pentru EVZ că ce spune primarul nu este adevărat. "Depozitul va fi de deşuri industriale nepericuloase pentru populaţie, lucrăm după toate normele impuse de Uniunea Europeană, ştie şi primarul dar îşi face de fapt campanie electrorală pentru un nou mandat", a conchis Roberti Vicentelli. CITIŢI ŞI: Locuitorii din Năvodari nu vor depozit de deşeuri Scandal "toxic" la Năvodari