Relaţia cu fraţii determină modul în care un copil se maturizează, influenţând direct frustrările, dar şi ambiţiile.

Cele mai lungi şi, de cele mai multe ori, cele mai trainice relaţii pe care le dezvoltă un om sunt cele cu fraţii. Rădăcinile vin din copilărie şi legăturile se menţin puternice toată viaţa tocmai pentru că au o bază solidă.

Practic, alături de fraţi copiii învaţă primele lecţii de generozitate, negociere, compromis şi toleranţă.

Mai mult, rolurile pe care şi le asumă fiecare în familie, ambiţiile şi frustrările pe care le dezvoltă sunt direct influenţate de fraţi şi determină modul în care se maturizează.

Prietenii construite după model

"Legătura fraternă este fundamentul oricărei legături de prietenie. În orice grup va intra copilul, va stabili legături care, structural, sunt asemănătoare celei fraterne", explică psihoterapeutul Cristina Călărăşanu.

Mai mult, această relaţie îi familiarizează de la cele mai mici vârste cu stările intense şi diversificate. "Fiind un schimb continuu de trăiri contradictorii foarte intense, legătura fraternă con tribuie la elaborarea şi integrarea ambivalenţei rivalitateprietenie, ură-iubire", completează specialistul.

Fiecare cu spaţiul lui

Multe familii consideră că varianta ideală de fraţi este perechea fată-băiat, care le permite copiilor acces direct la ambele lumi. În aceste cazuri, când cresc, copiii trebuie ajutaţi de părinţi să-şi asume rolul de fată, respectiv băiat, iar apropierea fizică dintre ei trebuie diminuată treptat.

"Apropierea afectivă dintre fraţi şi legătura lor foarte strânsă nu trebuie confundată cu apropierea fizică propriu-zisă", atenţionează Cristina Călărăşanu. Ea recomandă ca ambii copii să beneficieze fiecare de spaţiul lui, să aibă propria intimitate, să doarmă şi să facă baie separat.

Grijile fratelui mai mare

Se spune că ordinea naşterii influenţează foarte mult personalitatea omului: mezinul cel răsfăţat devine un adult iresponsabil, pe când fratele mai mare este mai raţional şi mai stăpân pe viaţa lui. Că sunt clişee sau nu, părinţilor le revine rolul de a echilibra lucrurile între fraţi. Statutul de frate mai mare este cel care ridică de multe ori probleme; după o perioadă în care s-a bucurat de unul singur de grija şi iubirea părinţilor, dintr-o dată totul se împarte la doi, iar acest lucru îl face să se simtă mai puţin iubit.

Pe de altă parte, el devine model pentru cel mic, care de multe ori este frustrat că nu poate ajunge la nivelul fratelui mai mare. "Nu este benefică pentru fraţi încurajarea concurenţei sau a rivalităţii cu scopul de a-i motiva, mai ales în condiţiile în care un frate mai mic nu va putea şti ceva niciodată la fel de bine ca acela mare. Este important ca ei să înţeleagă că fiecare are locul şi rolul său, că fiecare se dezvoltă în timpul şi ritmul său".

Rolurile sunt dictate de părinţi

Copilul se formează după "indicaţiile" părintelui: dacă părintele spune că fratele cel mare este intelectualul familiei, iar cel mic este leneşul familiei, fiecare dintre ei îşi va asuma rolul, repartizat uneori pe nedrept. "Dacă părinţii consideră şi transmit copilului că este inteligent, acesta îşi va asuma acest rol. Dar, la fel de bine, îşi va asuma şi rolul de copil care nu ştie, nu poate, care este urât, prost etc. doar fiindcă aşa i se transmite", atenţionează Cristina Călărăşanu.

O altă greşeală pe care o fac frecvent părinţii este să îşi asume roluri nepotrivite. Acest lucru se întâmplă când diferenţa dintre fraţi este mare sau când o mamă singură îl transformă pe băiatul cel mare în partener şi tată pentru copilul cel mic. "Astfel de permutări produc confuzie şi constituie un dezechilibru pentru funcţionarea familiei".

"Nu e benefică pentru fraţi încurajarea concu renţei cu scopul de a-i motiva. E important ca ei să înţeleagă că fiecare are locul său, că fiecare se dezvoltă în timpul şi ritmul său.", CRISTINA CĂLĂRĂŞANU, psihoterapeut

STUDIU

Varianta fată-băiat nu e ideală

Secretul unei familii fericite nu e combinaţia fată-băiat, cum se credea, ci două fete, arată un studiu apărut recent. "Probabilitatea ca două fete să se certe e mai mică. Foarte rar, fetele îşi supără părinţii şi fac puţin zgomot", susţin cercetătorii. Însă dublarea numărului de fete în familie e o reţetă pentru "dezastru".

Studiul a fost făcut prin chestionarea a mii de părinţi ai căror copii aveau sub 16 ani. Iată combinaţiile optime, de la cea mai bună la cea mai rea: două fete, o fată şi un băiat, doi băieţi, trei fete, trei băieţi, patru băieţi, două fete şi un băiat, doi băieţi şi o fată, trei băieţi şi o fată, doi băieţi şi două fete, patru fete.