Persoanele care au avut venituri din activităţi independente, drepturi de autor, chirii etc. trebuie să depună la Fisc formularul 200 până pe data de 16 mai.
Românii care au obţinut venituri din activităţi independente, chirii şi drepturi de autor trebuie să depună, până la jumătatea lunii mai, formularul 200, declaraţia privind venturile realizate în anul 2010. În mod normal, data pentru depunerea declaraţiei la administraţia financiară este 15 mai, însă, datorită faptului că, în 2011, această dată nimereşte duminică, termenul este 16 mai.
Dacă veniturile pe care le-aţi avut anul trecut au fost exclusiv din salariu sau pensie, nu trebuie să depuneţi formularul 200. La fel şi dacă aţi câştigat premii sportive sau la jocuri de noroc sau dacă aţi avut venituri din dobânzi, dividende, moşteniri, donaţii, burse sau alocaţii de maternitate.
Obligaţia de a transmite această declaraţie o au doar persoanele fizice care au înregistrat venituri din activităţi independente, din închirierea locuinţelor sau din activităţi agricole determinate în sistem real. Trebuie să depună formularul 200 şi cei care au avut câştiguri din vânzarea titlurilor de valoare şi din tranzacţii valutare pe bază de contract, informează Fiscul.
Trei modalităţi de depunere la Fisc
Persoanele care trebuie să depună la Fisc formularul 200 au la dispoziţie mai multe modalităţi. În primul rând, ei pot merge direct la ghişeele administraţiei financiare de care aparţin să depună formularul completat şi semnat, pe care fie îl găsesc la sediul unităţii fiscale, fie îl descarcă de pe site-ul Fiscului www.anaf.ro (la rubrica "Asistenţă contribuabili" secţiunea "Toate formularele, cu explicaţii") şi îl tipăresc pe suport de hârtie.
A doua modalitate este să printeze formularul, să-l completeze şi să-l transmită prin poştă la adresa administraţiei financiare. Mai există şi a treia posibilitate, introdusă de anul trecut, însă la care pot apela doar persoanele care deţin un certificat digital. Ele pot trasmite declaraţia completată în format electronic, pe internet. Costul destul de piperat, de circa 60 de euro pentru început, la care se adaugă alţi 30 de euro anual, face această modalitate accesibilă doar persoanelor care folosesc certificatul digital şi în alte scopuri.
Cum se completează formularul 200
Începeţi prin completarea datelor de identificare, apoi bifaţi căsuţa corespunzătoare sursei de venit, la capitolul "Date privind veniturile realizate pe surse şi categorii de venit". La "Determinarea venitului net" trebuie să bifaţi modalitatea în care se calculează venitul net: în sistem real, pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit.
De exemplu, pentru veniturile obţinute din drepturi de proprietate intelectuală pe baza cotelor forfetare de cheltuieli, venitul net reprezintă suma veniturilor nete pentru două perioade, 1 ianuarie-30 iunie şi 1 iulie- 31 decembrie. Din venitul brut se scad cheltuielile deductibile de 40% din venit pentru prima perioadă şi de 20% din venit în a doua perioadă, pentru veniturile care nu sunt din artă monumentală. În cazul veniturilor din artă monumentală, cotele forfetare sunt de 50% şi, respectiv, 25%.
Pentru veniturile din activităţi agricole determinate în sistem real, pe baza datelor în partidă simplă, venitul net se calculează ca diferenţă dintre venitul brut şi cheltuielile efectuate pentru realizarea venitului, justificate cu documente.
Dacă depuneţi declaraţia cu întârziere, riscaţi să plătiţi o amendă cuprinsă între 10 şi 100 de lei, în funcţie de întârziere.
DOI LA SUTĂ
Cum poţi să ajuţi copiii, bolnavii sau bătrânii fără niciun efort
Dacă sunteţi angajat cu contract de muncă şi primiţi un salariu sau dacă aveţi venituri din activităţi independente, chirii sau drepturi de autor, puteţi face acte de binefacere prin care să ajutaţi copii, bătrâni sau oameni bolnavi fără să vă coste nimic. Singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să depuneţi la Fisc, până pe 16 mai, o cerere prin care solicitaţi direcţionarea sumei de 2% din impozitul pe venit către o organizaţie nonprofit.
În primii ani după ce a fost introdusă această posibilitate, în 2004, puţine persoane ştiau de ea şi solicitau Fiscului ca o parte din impozitul pe venit să ajungă în conturile unui ONG. Între timp, tot mai mulţi români au aflat că pot dona o parte din banii pe care oricum îi plătesc la stat către entităţile nonprofit. În paralel, multe dintre aceste or ganizaţii au început să desfăşoare campanii speciale în acest sens.
Astfel, după ce, în 2008, românii au direcţionat 48 de milioane de lei din impozitul pe venit, în 2009, suma ajunsese să depăşească 117 milioane de lei.
Paşi de urmat
Anul trecut, românii au virat sume de până la 2% din impozitul pe venit către 23.432 de entităţi nonprofit sau unităţi de cult, ne-au spus reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Dacă doriţi să direcţionaţi o parte din impozit la ONG-uri, trebuie să descărcaţi de pe site-ul Fiscului sau să luaţi de la administraţiile financiare formularul 230 "Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul pe venitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ".
Cererea trebuie depusă la administraţia financiară de care aparţineţi până cel târziu pe 16 mai. Atenţie la acurateţea informaţiilor privind destinatarul donaţiei. Denumirea entităţii nonprofit trebuie să fie completă şi verificaţi cu atenţie codul de identificare fiscală şi contul bancar (IBAN).
Pentru a direcţiona o parte din impozitul pe veniturile din activităţi independente, trebuie să completaţi rubrica specială de pe pagina a 4-a a declaraţiei 200.
Potrivit unui studiu realizat anul trecut de GfK România, 23% dintre cei care intenţionau să doneze 2% din impozitul pe venit au ales bisericile, iar 14% organizaţia Salvaţi Copii. Pe locul al treilea s-a situat SMURD, cu 13% din preferinţe.