Traian Băsescu: România trimite o fregată pentru impunerea embargoului de armament asupra Libiei

Traian Băsescu: România trimite o fregată pentru impunerea embargoului de armament asupra Libiei

CSAT a decis implicarea României în aplicarea directivei NATO pentru impunerea embargoului împotriva Libiei, a anunţat şeful statului la finalul şedinţei de marţi a CSAT. Participarea României vizează strict impunera embargoului cu privire la vânzarea de armament. Decizia aceasta nu presupune implicarea României în operaţiunile de instituire a zonei de interdicție aeriană. Această chestiune face obiectul unei alte decizii NATO care deocamdată nu a fost tranşată de organizaţia Nord Atalantică.

La solicitarea NATO, România va trimite în Marea Mediterană fregata Regele Ferdinand cu 205 militari de la bord şi doi ofiţeri de stat major. Misiunea fregatei va fi de patrulare, iar implicarea României va fi strict pentru aplicarea embargoului de vânzare de armament Libiei. Preşedintele Traian Băsescu a precizat că fregata Regele Ferdinand va veghea în marea Mediterană la blocarea navelor suspecte astfel încât Libia să nu fie alimentată cu armament. "CSAT a decis implicarea României în impunerea condiţiilor de respectare a embargoului cu Fregata Regele Ferdinand şi cu doi ofiţeri de stat major din forţele navale. Asta înseamnă că România va participa cu 205 militari la bordul Fregatei Regele Ferdinand şi cu doi ofiţeri de stat major, în total 207 militari, ofiţeri şi subofiţieri. În cel mai scurt timp, Guvernul trebuie să aloce resursa financiară necesară", a anunţat Traian Băsescu.

Costurile estimate pentru ca fregata Regele Ferdinand să opereze în Mediterană sunt 4,5 milioane de euro. "Pe data de 20 martie a fost aprobat planul de operaţii pentru impunerea embargoului cu privire la vânzarea de armament către Libia. Pe 22 martie a fost aprobat planul de operaţii privind zona de interdicţieie aeriană. Tot azi NATO a aprobat directiva de execuţie pentru impunerea embargoului împotriva Libiei în baza rezoluţiei 1970 a Conisliului de Securitate.

Odată cu aprobarea directivei de execuţie se trece la punerea în aplicare a planului de operaţiuni. E decizia politică pe care o ia NATO pentru declanşarea unei operaţiuni. Fiind luată decizia am convocat CSAT, care a decis implicare României în aplicarea directivei NATO", a declarat preşedintele Băsescu la finalul reuniunii CSAT. NATO a decis să lanseze operaţiunile pentru impunerea unui embargo asupra armelor împotriva Libiei. Statele Alianţei nu au ajuns la un acord pentru ca NATO să preia controlul asupra operaţiunilor de impunere a zonei de interdicţie aeriană. Şedinţa CSAT începută la ora 18  a durat aproximativ două ore şi jumătate, una dintre temele abordate fiind evaluarea situaţiei din Libia, în contextul aplicării Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU. Duminică seară, într-un interviu la TVR, şeful statului spunea că România aşteaptă decizia NATO înainte de a decide implicarea României. Traian Băsescu spunea atunci că în funcţie de solicitările NATO, va convoca CSAT pentru decide cu ce participă România. "Eu nu pot lua decizii singur. Este atributul CSAT să decidă poziţia României şi implicarea României, funcţie de ceea ce ni se va solicita. În momentul în care se va aproba directiva de execuţie, voi convoca CSAT în primul rând pentru a-l informa cu privire la conţinutul directivei şi vom înţelege dacă decurg obligaţii pentru noi. În momentul de faţă, nu sunt obligaţii pentru prima fază, pentrru că planul de operaţii vizează doar instituirea zonei de interdicţie aeriană, nu s-a trecut la planificarea etapei a doua", a declarat atunci preşedintele. Potrivit unui comunicat al preşedinţiei, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT s-au aflat următoarele puncte:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Evaluarea situaţiei din Libia în contextul aplicării Rezoluţiei 1973 a Consiliului de Securitate ONU;  Materializarea şi valorificarea pragmatică a oportunităţilor comerciale şi investiţionale în relaţiile cu statele din regiunea Asia Pacific, în particular Republica Populară Chineză;
  • Raportul privind aderarea României la Spaţiul Schengen;
  • Raportul privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale;
  • Participarea României cu 66 de jandarmi la misiunea de instruire NATO în Afganistan, până la încheierea acesteia;
  • Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2010.